Constantin Budescu revine! A anunțat cu ce echipă semnează, când toată lumea crede că se va retrage din fotbal

Constantin Budescu revine! A anunțat cu ce echipă semnează, când toată lumea crede că se va retrage din fotbal
SURSA FOTO: MEDIAFAX. 1 august 2025

Constantin Budescu (36 de ani) revine în fotbalul românesc și este așteptat să semneze cu o grupare proaspăt promovată în eșalonul secund.

Este vorba despre CS Tunari, alături de care experimentatul mijlocaș ofensiv a început deja antrenamentele. Totodată, Budescu a mărturisit că a ajuns la un acord verbal cu ilfovenii.

Constantin Budescu semnează cu CS Tunari

Constantin Budescu a fost dat afară de Gloria Buzău în prima jumătate a acestui an și a întârziat să semneze un acord cu o nouă echipă. Concret, la data de 21 februarie 2025 a jucat experimentatul mijlocaș ultimul meci în tricoul formației care urmează să se desființeze.

Ulterior, în presa sportivă s-a vehiculat că Budescu s-ar putea întoarce la Petrolul, însă discuțiile nu s-au concretizat într-un contract și fotbalistul părea din ce în ce mai aproape de retragere decât de o nouă aventură pe gazon.

Însă, de nicăieri, Budescu a anunțat că revine și a dezvăluit și numele echipei pentru care va semna. Este vorba despre CS Tunari, grupare proaspăt promovată în Liga 2, după ce le-a eliminat la baraj pe Băicoi și Odorheiu Secuiesc.

Prezent la un eveniment din cadrul competiției Victory Cup, Constantin Budescu a transmis că va continua să se antreneze separat o perioadă, după care va semna contractul și va începe să joace în Liga 2 alături de noii săi colegi:

Nu sunt genul care să sune pe la echipe și să se roage de oameni să-l transfere. Am discutat cu cei de la Tunari, mă sună în fiecare zi, îmi dau mesaje. Îmi zic să merg la ei, le-am spus că merg. Ei tot zic să semnez, le e frică că o să merg în altă parte. Eu le-am promis că vin și nu stăm în niște hărtii. Cel mai probabil, o să facă puțină pregătire până semnez și o să joc acolo”, a declarat Constantin Budescu.

CS Tunari a confirmat că Budescu se antrenează cu echipa

Florin Vlădilă, unul dintre reprezentanții CS Tunari pe parte sportivă, a confirmat și el că mijlocașul a început deja antrenamentele cu echipa.

Budi a făcut un antrenament cu noi acum două zile. Ieri nu a fost, dar am înțeles că va veni astăzi la meciul amical. Să se uite. El a zis că o va lua ușor, e greu că nu a mai jucat din februarie. De el depinde totul. Noi i-am făcut o ofertă acum două săptămâni, am vorbit atunci. În principiu a fost de acord, dar apoi… Prima dată a zis că se mai gândește, apoi a zis da, dar acum nu știm ce să zicem. Poate astăzi va lua o decizie, după meci. Noi încercăm să așteptăm, dar nu știu pentru cât timp”, a precizat Florin Vlădilă.

Pentru fosta sa echipă, Gloria Buzău, pe care a reprezentat-o în intervalul iulie 2024-februarie 2025, Constatin Budescu a jucat 24 de meciuri oficiale, în care a izbutit să contribuie cu 5 goluri și cu o pasă decisivă.

CS Tunari are programat primul meci în Liga 2, pe 2 august, pe teren propriu cu Steaua București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]