Acasa » Fotbal Extern » Arabii l-au îmbrăcat în aur: 20.000.000 de euro va fi salariul lui anual!

Arabii l-au îmbrăcat în aur: 20.000.000 de euro va fi salariul lui anual!

Arabii l-au îmbrăcat în aur: 20.000.000 de euro va fi salariul lui anual!
Foto: Facebook // Al Hilal

Al Hilal a realizat un nou transfer de senzație, reușind să-l convingă pe Theo Hernandez, fundașul stânga al Franței, să vină în liga saudită.

Oficialii lui AC Milan au ajuns la un acord cu formația saudită pentru transferul fundașului francez. Deși avea contract până în 2026 cu italienii, Theo Hernandez a decis să plece în această vară din Italia.

Theo Hernadez va primi un salariu uriaș în Arabia Saudită: 20.000.000 de euro anual! AC Milan a acceptat imediat oferta saudiților

Al Hilal a anunțat transferul fostului jucător al lui AC Milan, Theo Hernandez. Plecarea sa de la rossoneri era iminentă, iar în urma negocierilor dintre cele două cluburi, echipa din Arabia Saudită a confirmat sosirea unui nou superstar în campionatul saudit.

Fundașul francez părăsește Serie A pentru a începe o nouă etapă în zona Golfului. AC Milan va primi aproximativ 25 de milioane de euro pentru transferul francezului.

În schimb, Theo Hernandez a dat lovitura, reușind să semneze un contract pe trei ani cu Al Hilal, cu un salariu de aproximativ 20 de milioane de euro!

Anunțul despărțirii a fost făcut de AC Milan, care a avut cuvinte frumoase la adresa francezului, devenit un adevărat simbol în istoria recentă a echipei din italia.

„AC Milan anunță vânzarea definitivă a lui Theo Hernandez către Al Hilal SC. Clubul îi mulțumește lui Theo pentru cei șase ani petrecuți împreună și îi urează mult succes în cariera sa personală și profesională”, a anunțat AC Milan pe conturile oficiale de socializare.

Theo Hernadez, cifre senzaționale la AC Milan! Francezul a jucat aproape 300 de meciuri pentru italieni

Fundașul stânga francez își încheie cariera în campionatul italian cu un palmares absolut impresionant de 34 de goluri și 45 de pase decisive în 262 de meciuri pentru AC Milan.

Internaționalul francez s-a transferat la AC Milan în vara anului 2019, reușind să devină în scurtă vreme un nume de referință în istoria recentă a clubului milanez.

După înțelegerea cu Al Hilal, fundașul stânga în vârstă de 27 de ani își încheie cariera în Europa după ce a trecut pe la mai multe cluburi de top.

Atletico Madrid, Real Madrid, Alaves, Real Sociedad și AC Milan sunt formațiile la care a evoluat Theo Hernandez înainte de a-și începe aventura în campionatul saudit.

Francezul se va alătura celor de la Al Hilal, echipă antrenată de Simone Inzaghi. Interesant este că fundașul mai avea contract cu Milan până în 2026, însă a decis să plece mai repede din Italia, având alte planuri pentru viitorul său fotbalistic.