Acasa » Fotbal Extern » Liga Națiunilor » Spania, meci fabulos cu Franța! Ibericii se califică în finala UEFA Nations League, unde vor înfrunta Portugalia

Spania, meci fabulos cu Franța! Ibericii se califică în finala UEFA Nations League, unde vor înfrunta Portugalia

Spania, meci fabulos cu Franța! Ibericii se califică în finala UEFA Nations League, unde vor înfrunta Portugalia
Profimedia, 05.06.2025

Spania a câștigat cu Franța lui Didier Deschamps, scor 5-4, și a obținut calificarea în finala UEFA Nations League.

Naționala lui Luis de la Fuente a condus cu 4-0, dar și-a luat goluri la foc automat pe final și era să fie egalată.

Spania se califică în finala Nations League

Spania a învins naționala Franței, scor 5-4, reușind să se califice în finala UEFA Nations League, unde va întâlni Portugalia. Ibericii au început meciul cum nu se putea mai bine și au deschis scorul prin Nico Williams.

Mikel Merino a înscris în minutul 25 și a majorat avantajul echipei sale. Lamine Yamal a marcat din penalty și a făcut 3-0 în repriza secundă. Pedri și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj. Deși era condusă cu 4-0, naționala lui Didier Deschamps nu a cedat și a continuat să lupte.

Kylian Mbappe a înscris de la 11 metri și a redus din diferență. Apoi, Lamine Yamal le-a spulberat orice speranță de revenire și a punctat din nou pentru Spania. A urmat reușita lui Rayan Cherki și autogolul lui Dani Vivian. Randal Kolo Muani a redus proporțiile scorului în minutul 90+3. Francezilor, însă, tot le mai trebuia un gol pentru a duce meciul în prelungiri.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de 433 (@433)

Portugalia a răpus Germania

Cealaltă semifinală a fost câștigată de Portugalia, scor 2-1, cu Germania. Florian Wirtz a deschis scorul pentru naționala lui Julian Nagelsmann.

Francisco Conceicao a marcat în minutul 63 și a egalat pentru lusitani. Cristiano Ronaldo a făcut 2-1 și a trimis naționala Portugaliei în finala Ligii Națiunilor.

Trebuie să ne bucurăm de această victorie. Sunt foarte fericit. Acesta a fost un meci important împotriva unei echipe germane de top şi am jucat în deplasare. Să învingem Germania pentru prima dată în 25 de ani înseamnă mult. Transformarea unui deficit de 1-0 într-o victorie cu 2-1 arată de ce este capabilă această echipă”, a declarat selecționerul Roberto Martinez.