Dan Șucu povestește cum a ajuns la un imperiu de sute de milioane de euro. Cei mai mulți bani vin din zona imobiliară, recunoaște omul de afaceri. Acesta a denumit sectorul de business drept „regina afacerilor”.
Mobexpert, Rapid și Genoa sunt doar câteva dintre afacerile care l-au consacrat pe Dan Șucu în peisajul de businessdin România în ultimii ani. Patronul celor două cluburi recunoaște că cele mai mari venituri le-a făcut din afaceri imobiliare.
Omul de afaceri dezvăluie că cea mai mare profitabilitate din business-urile sale a obținut-o prin afaceri imobiliare. Dan Șucu crede că este un domeniu în care mulți afaceriști ajung, indiferent de ceea ce au făcut înainte.
„În mod cert imobiliarele sunt regina oricărei afaceri. Ajungi la imobiliare indiferent din ce domeniu pornești. Vei ajunge într-un final să te ocupi de zona imobiliară.
Că este vorba de zona imobiliară rezidențială, că e vorba de zona imobiliară de servicii, retail, nu e relevant. Vei ajunge întotdeauna acolo Dacă vorbim de zona de imobiliare, probabil că, per total, ca profitabilitate, am câștigat mai mult din zona de imobiliare decât din zona de operațiuni de retail, de mobilier, propriu-zis.
Avem multe proprietăți imobiliare, care sunt construite în diferite perioade, acum 20 de ani, 30 de ani, acum 15 ani, a căror valoarea a crescut”, a declarat Dan Șucu, conform wall-street.ro.
Portretul de afacerist al lui Dan Șucu a fost realizat de cei de la Forbes, odată cu finalizarea anului 2024. Omul de afaceri are o avere de 1,5 miliarde de lei, adică aproximativ 300.000.000 de euro.
În topul oamenilor de afaceri români, Dan Șucu ocupă poziția 24, cu un loc mai puțin decât în anul 2023, anunță Forbes. Milionarul s-a consacrat în domeniul afacerilor mai ales prin mobilă, reușind să ducă brandul Mobexpert în vârful acestui sector economic.
Intrarea în fotbal a milionarului s-a întâmplat în urmă cu trei ani, atunci când a preluat clubul Rapid București. În decembrie 2024, Dan Șucu a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al clubului italian Genoa, pentru suma de 40 de milioane de euro.
După ce a preluat clubul genovez, milionarul a dezvăluit că vrea să-și construiască un adevărat imperiu în fotbal. Despre multe alte cluburi s-a scris că au fost pe radarul lui Șucu, precum Paris FC, Everton, Valencia sau alte cluburi din România, de eșaloane inferioare.