CN8 versus CR7

Daniel Nazare
CN8 versus CR7

Cristina Neagu ne spune adio într-un meci de gală. Pe 8 iunie. Ca Hagi la începutul anilor 2000. Nu pe un stadion, ci în bătrâna Sală Polivalentă.

Mereu Cristina Neagu a fost comparată cu Messi, dar noi ne-am fi dorit să fie CR7. Adică să nu se retragă niciodată. Ceea ce rămâne doar un vis care nu se va realiza, din păcate.

CN8 versus CR7, varianta Cristina Neagu

CN8 e om. Și a spus, la conferința de presă, că ar vrea să facă tot ce face un om normal. Probabil să mănânce o omletă cu ceapă și mărar, sâmbătă dimineața, acasă, nu la nu știu ce hotel cu echipa.

Să se plimbe în parc, să înoate la mare sau să meargă la coafor ori mani-pedi. E ceva normal.

Ne-am obișnuit, nu numai coechipierele, ci și telespectatorii să-i dăm mingea și să ne aducă victorii pe bandă rulantă. Nu mai merge, nu se mai poate.

Cristina Neagu ne lasă cu amintirile, cu visele, cu frustrările noastre. O s-o căutăm, cu privirea la meciurile naționalei. Vom tresări gândindu-ne că nu e acolo, unde am fi văzut-o cu numărul 8 pe spate, nerăbdătoare să marcheze.

CR7 se va opri târziu din fotbal pentru că e din gena lui Mircea Lucescu. De neoprit. Cristina Neagu a obosit și pentru că am tras de ea de fiecare dată. Uneori aveam senzația că e singură pe teren și trebuie să marcheze.

A lăcrimat la conferința de presă, dar n-a recunoscut. Niciodată nu a spus că e greu, deși a fost bombardată cu task-uri.

Acum se retrage și merită o sală plină și mii de aplauze. 5.000 de locuri, atât, încă n-avem o sală polivalentă încăpătoare.

Fotbalul și handbalul, ce comparație

Mă tem că vom ajunge ca la fotbal: când am avut echipă, n-am avut stadioane – când avem arene, nu avem echipe. Așa și cu CN8. Nu avem săli, dar am avut-o pe ea.

Vine vremea, naiba știe când, atunci o nouă polivalentă bucureșteană ne va oferi handbal de calitate fără Cristina Neagu.

Nu știm când, totuși, în așteptarea unei noi Cristina Neagu. E posibil dar probabil nu vom mai fi contemporani cu acel moment. Dar merită să visăm, imediat ce isprăvim aplauzele pentru o mare campioană. Respect și aplauze, Cristina!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania