Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Miami Open » Cum a sărbătorit Jakub Mensik, după ce l-a învins pe Novak Djokovic la Miami și a câștigat o avere

Cum a sărbătorit Jakub Mensik, după ce l-a învins pe Novak Djokovic la Miami și a câștigat o avere

Gigi Grigorescu
Cum a sărbătorit Jakub Mensik, după ce l-a învins pe Novak Djokovic la Miami și a câștigat o avere
Foto: Profimedia, 31 martie 2025

Jucătorul ceh de tenis Jakub Mensik, aflat pe locul 54 ATP la jumătatea lunii martie, l-a învins pe Novak Djokovic la Miami și a câștigat o avere.

În vârstă de 19 ani și jumătate, Mensik a dat lovitura la Miami Open, câștigând 1.124.380 de dolari și 1000 de puncte după ce s-a impus în finală.

Jakub Mensik a spus cum a sărbătorit după ce a câștigat trofeul la Miami Open, în urma victoriei cu Novak Djokovic

Jakub Mensik a furnizat marea surpriză la Miami Open 2025, învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovic, aflat pe locul 5 în lume și al patrulea favorit al turneului. Puștiul de 19 ani și jumătate s-a impus în două seturi încheiate în tie-break, cu același scor, 7-6 (4).

După prima victorie în fața celui mai titrat jucător în turneele de Mare Șlem, Mensik s-a dus într-un club din Miami, unde a urmărit live concertul lui 50 Cent. Sportivul ceh a postat câteva secvențe în secțiunea story a contului lui de Instagram, inclusiv un filmuleț în care se vedea cum dansează pe „In da Club”, hitul din 2003 al lui 50 Cent.

Mensik a câștigat toate cele șapte tie-break-uri jucate la Miami Open 2025

După meciul cu Novak Djokovic, Jakub Mensik a descris victoria ca fiind „incredibilă” și a adăugat că este cea mai dificilă treabă în tenis să-l învingi pe sârb într-o finală de o asemenea importantă.

„Ca să fiu sincer, nu știu ce să spun. Mă simt incredibil, evident. Probabil a fost cea mai mare zi din viața mea și am jucat excelent. Mă bucur că am jucat la un nivel înalt și că am lăsat nervii în afara terenului, înainte de meci. Mă simt foarte fericit și cred că sentimentele vor dura câteva zile.

Nu a fost prima dată când am jucat împotriva lui Novak. Am știut că este momentul meu, așa că am încercat să mă concentrez pe meci la fel cum am făcut-o în rundele precedente”, a declarat Mensik, potrivit Sports Keeda.

A fost al doilea meci direct dintre cei doi. Sârbul se impusese în prima confruntare, care a avut loc în 2024, în sferturile de finală de la Shanghai, cu 6-7 (4), 6-1, 6-4.

La Miami Open 2025, cehul l-a învins în primul tur pe spaniolul Roberto Bautista-Agut cu 6-4, 3-6, 6-1, iar ulterior i-a eliminat pe britanicul Jack Draper (cs 6) cu 7-6 (2), 7-6 (3), pe rusul Roman Safiullin cu 6-4, 6-4, a beneficiat de abandonul compatriotului lui Tomas Machac în optimi, după care a trecut de francezul Arthur Fils (cs 17) cu 7-6 (5), 6-1 și de americanul Taylor Fritz (cs 3) cu 7-6 (4), 4-6, 7-6 (4).

Datorită performanței de la Miami, Mensik a ajuns pe locul 24 ATP, cea mai bună clasare a carierei. De partea cealaltă, Djokovic s-a ales cu 597.890 de dolari și 650 de puncte ATP.

Parteneri
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro