Novak Djokovic, înfrângere dramatică în finala de la Miami Open: „Prefer să nu vorbesc despre anumite lucruri”

Novak Djokovic, înfrângere dramatică în finala de la Miami Open: „Prefer să nu vorbesc despre anumite lucruri”
FOTO: Profimedia 31.03.2025

Novak Djokovic (locul 5 ATP) a pierdut în fața tânărului Jakub Mensik (locul 54 ATP), scor 7-6 (4), 7-6 (4), în finala Masters 1.000 de la Miami Open, după un meci întârziat mai multe ore din cauza ploii care s-a abătut duminică asupra orașului.

Finala a fost un meci cu o miză uriașă pentru cei doi sportivi. Pentru Djokovic (37 de ani) titlul de la Miami însemna atingerea „bornei” de 100 de titluri cucerite, din care 7 la Miami, ceea ce era un record, iar pentru cehul în vârstă de 19 ani acesta ar fi fost primul titlu din carieră. Iar modul în care a reușit acest lucru chiar în fața idolului său din copilărie, va cântări foarte mult în cariera sa aflată la început de drum.

Djokovic – Mensik a fost a doua confruntare directă, după sferturile de finală de la Shanghai, din octombrie 2024, când fostul lider mondial a câștigat, scor 6-7 (4), 6-1, 6-4.

Novak Djokovic, după ce a pierdut finala de la Miami Open: „Prefer să nu vorbesc despre anumite lucruri”

Deținătorul recordului de titluri majore, 24 Grand Slam-uri și titlul de campion olimpic la Paris 2024, favorit în finala de la Miami, a părut departe de nivelul cu care a obișnuit, și deși a fost deranjat de condițiile de joc, precum și de ora târzie a meciului, a evidențiat că aceste lucruri nu au influențat rezultatul.

„Nu există nimic care să poată diminua victoria lui Mensik, așa că prefer să nu vorbesc despre anumite lucruri… Nu vreau să pară că îmi justific înfrângerea. A fost la fel pentru ambii jucători și trebuie să accepți toate circumstanțele. Plec cu un gust amar pentru pierderea finalei, dar mi-am regăsit sentimentele bune atât pe teren, cât și în afara lui.

Sunt foarte recunoscător pentru sprijinul primit și m-am bucurat de această experiență, pe lângă faptul că am jucat bine toată săptămâna, cu excepția zilei de astăzi”, a declarat Novak Djokovic în conferința de presă de după meci, notează PuntoDeBreak.

Novak Djokovic, idolul lui Jakub Mensik

Jakub Mensik a punctat în cadrul festivității de premiere de la Miami că Novak Djokovic este idolul său.

Iar, în conferința de presă de după meci, Djokovic a  vorbit la superlativ despre tânărul jucător, noua senzație în circuitul ATP. „Nu este niciodată plăcut să pierzi, dar trebuie să spun că Jakub este unul dintre puținii jucători împotriva căruia mă bucur cel mai mult să cad într-o finală, ca să fiu sincer.

L-am cunoscut când avea 15 sau 16 ani și l-am invitat să ne antrenăm împreună în Belgrad. Să-i văd evoluția este fantastic. Acum trei sau patru ani, am prezis deja că va deveni unul dintre cei mai buni din lume, așa că sunt foarte fericit că își valorifică potențialul. A fost un meci ciudat, nu m-am simțit bine în niciun moment”, a mai spus Djokovic.

Sârbul, care îl are ca antrenor pe britanicul Andy Murray, are șansa de a atinge borna celor 100 de titluri din carieră, iar obiectivele sale majore sunt Roland Garros și Wimbledon.

Până la Open-ul francez, care va avea loc în perioada 25 mai – 8 iunie, următoarele turnee importante sunt: ATP 500 Barcelona (14-20 aprilie), ATP 500 Munchen (14-20 aprlie),  Masters 1.000 Monte Carlo (6-13 aprilie), Masters 1.000 Madrid (23 aprilie – 4 mai), Masters 1.000 Roma (7-18 mai) și ATP 500 Hamburg (18-24 mai).

  • După victoria de la Miami, în clasamentul live ATP, Jakub Mensik a urcat până pe locul 24 ATP, cu 2.032 de puncte, aceasta fiind cea mai bună poziție din cariera sa.
  • Djokovic se menține pe locul 5, cu 4.510 puncte, la o distanță de peste 5.800 de puncte față de liderul ATP, italianul Jannik Sinner.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania