Achraf Hakimi a dezvăluit cum scandalul în care a fost implicat și divorțul a schimbat părerea celor din jur despre el.
Fundașul lateral al lui Paris Saint-Germain s-a separat de soția lui Hiba Abouk în 2022, în urma unui scandal de viol în care a fost implicat, iar într-un interviu recent a mărturisit care sunt schimbările din viața sa.
Jucătorul campioanei Franței a spus că după divorț a încercat pe cât posibil să facă lucrurile așa cum își dorește și să se aprecieze pe el însuși. De altfel, Hakimi a „înțepat-o” pe fosta lui parteneră, Hiba Abouk, despre care a spus că îi accepta mai multe lucruri în trecut, lucruri cu care nu ar fi de acord în prezent.
De la divorț, am învățat să am grijă de mine și să mă iubesc mai mult pe mine însumi și pe cei din jurul meu. Când eram cu fosta mea soție, acceptam lucruri pe care acum nu le-aș mai accepta.
Adevărul este că, atunci când avem succes și lucrurile merg bine, devenim o țintă ușoară pentru anumite persoane. Nu poți avea încredere în prea mulți oameni din jurul tău. Când am pus această chestiune în mâinile justiției, am văzut că era doar o formă de șantaj (…) Totul se va rezolva curând, adevărul va ieși la iveală și vom putea vorbi mai mult despre asta (…) Am învățat să nu am încredere în prea mulți oameni și să fiu precaut în această lume”, a spus fotbalistul, citat de as.com.
De altfel, starul lui PSG nu s-a ferit să spună că mama lui se ocupă încă de când avea o vârstă fragedă de administrarea sumelor de bani pe care le încasează. În urma divorțului s-a iscat și un scandal imens, deoarece Hakimi avea mai multe bunuri trecute pe numele mamei sale, așa că actrița Hiba Abouk nu a avut mari recompensări în urma procesului de partaj.
De mic am început să primesc bani, dar fiind minor nu puteam să-i gestionez, așa că mama mea se ocupa de ei. Ea m-a ajutat mereu cu banii. Când ai succes, sunt foarte puține persoane în care poți avea încredere, iar mama este cea care te va iubi cu sau fără bani și va încerca să-i protejeze pentru ca și mâine să mai fie acolo. Mama mea nu a început să gestioneze banii mei după ce m-am căsătorit, ci o făcea de la început și a continuat așa. De ce aș schimba asta?”, a mai declarat Hakimi, conform sursei precizate anterior.