Cristi Chivu e la un pas să semneze. Lista celor 4 nume pe care le vrea Inter pentru a fi noul antrenor al echipei

Cristi Chivu e la un pas să semneze. Lista celor 4 nume pe care le vrea Inter pentru a fi noul antrenor al echipei
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 9 ianuarie 2025

Cristi Chivu (44 de ani) ar putea reveni în antrenorat, după cum au dezvăluit italienii, iar clubul la care ar putea ajunge este și singurul cu care a colaborat vreodată din această postură.

E vorba despre Inter Milano, unde fostul mare fundaș al naționalei a fost, pe rând, antrenor la juniori, U17, U18 și U19.

O nouă provocare pentru Cristi Chivu? Inter Milano l-ar vrea înapoi

Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Milano în iunie 2024, după nu mai puțin de 6 ani consecutivi de colaborare. Concret, fostul mare internațional a fost angajat de „nerazzurri” în iulie 2018, pe postul de antrenor al echipei de juniori.

Treptat, Chivu a fost promovat la U17, U18 și ulterior U19, respectiv formația Primavera, alături de care a și câștigat un titlu de campion.

Însă, în vară, câștigătorul de UEFA Champions League a decis că a venit momentul să facă o schimbare și a încheiat colaborarea cu milanezii. Dorința lui Chivu a fost aceea de a începe o provocare la nivel de seniori, însă lunile au trecut și niciun proiect care i-a fost propus nu l-a încântat.

Italienii care gestionează pagina de X cu numele @Inter_Xtra susțin că Inter Milano i-ar putea propune un nou proiect lui Cristi Chivu, de data aceasta pe banca echipei U23 din curtea clubului.

Conform sursei citate, românul s-ar afla pe o listă scurtă de potențiali antrenori, unde mai sunt prezenți Daniele Bernazzani, Andrea Zanchetta și Samir Handanovic.

Managerul lui Inter U23 pentru sezonul următor este de așteptat să fie unul dintre ei”, notează sursa citată.

Rămâne de văzut dacă fostul internațional va fi încântat de o potențială propunere din partea lui Inter. Cristi Chivu a transmis deja public că își dorește să se înhame la un proiect la nivel de seniori.

Ce caută Cristi Chivu

Într-un interviu pe care l-a acordat în a doua jumătate a anului 2024, Cristi Chivu s-a arătat deschis inclusiv propunerilor din fotbalul românesc, însă a transmis clar care sunt pretențiile sale:

Mi-a plăcut să lucrez cu copii, să coordonez un staff, să învăț lucruri. Am devenit mai deschis, mai comunicativ. Dar acum vreau să fac pasul următor în carieră, să văd dacă sunt în stare să-mi transpun ideile și experiența la nivel de seniori. Mi-am dat șase ani să ajung la un anumit nivel. Dacă nu-mi iese, pa și la revedere! Mă apuc de altceva. N-am spus niciodată «NU» unei eventuale colaborări cu o echipă din România sau cu FRF. Nu mă închipui un mare tehnician, dar vreau să-mi aleg pașii cu grijă. Ambiția de a duce mai departe ce am început în Italia e mai mare decât disperarea de a antrena. Nu știu dacă greșesc renunțând la anumite oportunități și mă gândesc uneori dacă fac bine sau rău. Dar ce se poate construi în România?”, a spus Cristi Chivu, în noiembrie 2024, potrivit gsp.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă doi copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania