Bănel Nicoliță l-a distrus pe Florin Talpan: „S-a trezit el să-l atace! A ieşit că nu mai ştia lumea de el”

Alex Oroianu
Bănel Nicoliță l-a distrus pe Florin Talpan: „S-a trezit el să-l atace! A ieşit că nu mai ştia lumea de el”
sursa foto: Sport Pictures

Bănel Nicoliță a comentat atacul nemilos al lui Florin Talpan asupra lui Mircea Lucescu.

Florin Talpan a avut un atac de neînțeles la adresa lui Mircea Lucescu, după ce selecționerul României a spus de mai multe ori că FCSB este Steaua, iar Bănel Nicoliță a spus că este o lipsă de respect din partea lui Talpan.

Bănel Nicoliță îl critică pe Florin Talpan pentru atacul la adresa lui Mircea Lucescu: „Cum poți să vorbeși?!”

Bănel Nicoliță nu înțelege de ce Florin Talpan l-a luat la rost pe Mircea Lucescu, mai ales că este unul din cei mai buni antrenori din istorie, cu 35 de trofee câștigate. Nicoliță a mai spus că Talpan a făcut acest gest doar pentru a-și mai crea notorietate în spațiul public.

Cum poți să vorbești de un om care ne-a făcut să fim mândri? Are o vârstă și a venit din nou să ne scoată în stradă și se trezește domnul Talpan să îl critice pe domnul Lucescu, care are atâtea trofee și a antrenat atâtea echipe. A antrenat Inter Milano cu Ronaldo, Recoba, cu Zanetti. Tu spui că nu a făcut nimic?

Doamne ferește! În ce lume trăim? Ura și dușmănia au ajuns și pe oamenii aștia care au făcut ceva pentru fotbal. Uite cum e Hagi, critică ce ai de criticat, nu critica doar să faci rău. Domnul Talpan de ce a ieșit? Că nu mai știa lumea de el”, a spus Bănel Nicoliță, la Fanatik.ro.

Meme Stoica l-a luat peste picior pe Florin Talpan 

Meme Stoica, oficialul lui FCSB, a ironizat intenția lui Florin Talpan de a ierarhiza cei mai buni antrenori din istoria naționalei României.

Talpan a trecut la nivelul următor. Ierarhizează selecționerii. Între nea Emi (n.r. – Emeric Ienei) și Anghel Iordănescu îl strecoară pe Covaci. Probabil că este vorba de Ștefan Kovacs, pe care bănuiesc că l-a evaluat atent, urmărind toate meciurile în care nea Piști a fost pe banca echipei naționale. Apoi, îi recomandă lui Mircea Lucescu să muncească mai mul. Cam ca el, probabil. El, Florin-Costel. Încheie cu câteva sfaturi binevenite jurnaliștilor (captură text). Oare chiar nu se găsește cineva care să-l trimită la un test? Indiferent de care, test să fie”, a scris Meme Stoica, pe pagina sa de Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]