Adrian Mititelu jr. nu mai e acționar la FC U Craiova! Lovitura momentului în Superliga

Adrian Mititelu jr. nu mai e acționar la FC U Craiova! Lovitura momentului în Superliga
  • Publicat:

Eliminarea echipei FC U Craiova din Cupa României de către FC Voluntari a învolburat apele la gruparea din Bănie.

Cei doi oameni care se ocupă de destinele formației din Bănie, patronul Adrian Mititelu și fiul acestuia, Adrian Mititelu jr, s-au duelat în declarații dintre cele mai dure.

Adrian Mititelu jr. a refuzat să spună cui a vândut acționile pe care le avea la FC U Craiova

La finalul partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”, Adrian Mititelu jr și-a acuzat inclusiv tatăl de dezastrul de la echipă.

Mititelu senior a spus că e dispus să plece, dar nu vrea ca peste două luni fiul lui să facă vreo„ manevră” cu Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova.

În replică, Adrian Mititelu jr. a transmis că va ceda nu doar acțiunile pe care le deține la FC U Craiova, ci și la toate celelalte societăți.

Iar azi a anunțat că s-a ținut de cuvânt. „Am cedat actiunile de la FCU astăzi. Formalitățiile vor fi finalizate săptămâna viitoare. Numele persoanei căreia i le-am cedat este una apropiată și va apărea cel mai probabil în termen de două săptămâni schimbarea la Registrul Comertului. Le urez multă baftă în vederea evitării retrogradării!”, a spus Adrian Mititelu Jr, la Fanatik.

FC U Craiova traversează o perioadă critică. Echipa ocupă locul opt în play-out, de baraj, având același număr de puncte ca Dinamo, 16, dar un golaveraj mai bun.

În etapa a 3-a, formația pregătită de Eugen Trică joacă luni în deplasare, cu Poli Iași, în timp ce Dinamo se deplasează la Galați. Meciul direct va avea loc în runda a 5-a, la Craiova.

Nicolo Napoli a fost demis, dar nu pleacă de la club

Nicolo Napoli a fost demis din postura de antrenor al echipei lui Mititelu, dar nu pleacă din Bănie și va ocupa o altă poziție în cadrul clubului.

Italianul a pus capăt celui de-al zecelea mandat pe banca celor de la FC U Craiova, după înfrângerea, la loviturile de departajare, din Cupa României, în fața celor de la FC Voluntari.

FC U Craiova l-a înlocuit pe Nicolo Napoli cu Eugen Trică, dar italianul nu pleacă din Bănie. Clubul a anunțat noul staff tehnic pe pagina oficială de Facebook, iar Nicolo Napoli a preluat funcția de director tehnic.

Eugen Trică va fi ajutat de antrenorii secunzi Florin Drăgan și Valentin David. Sarcina pregătirii portarilor a fost preluată de fostul goalkeeper al celor de la AC Milan, Gabriele Aidegani, iar pregătirea fizică se va afla în sarcina lui Vlad Țăran.

Eugen Trică, la al patrulea mandat la FC U Craiova

Tehnicianul s-a despărțit de divizionara secundă CSM Alexandria și a ajuns la a patra aventură pe banca oltenilor. Fostul internațional a avut cale liberă din partea clubului teleormănean.

Angajamentele lui Eugen Trică la Craiova au fost de scurtă durată. Ultimul său mandat în Bănie a început pe data de 9 noiembrie 2021 și a durat numai 32 de zile. În acea perioadă, antrenorul a obținut doar o victorie.

Tehnicianul a dezvăluit, la sfârșitul anului trecut, că s-ar întoarce la formația patronată de Adrian Mititelu, însă numai dacă îi este acordat credit pe termen lung.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×