Isterie pe banii din transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham! După Rapidul lui Dan Șucu și AFC Rapid vrea jumătatea de milion de euro pe care FIFA o îndreaptă spre FRF! Atac devastator la Victor Angelescu: „Conform legii, noi suntem beneficiarii. Acest geniu economic nu și-a dat seama”. INTERVIU EXCLUSIV

Isterie pe banii din transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham! După Rapidul lui Dan Șucu și AFC Rapid vrea jumătatea de milion de euro pe care FIFA o îndreaptă spre FRF! Atac devastator la Victor Angelescu: „Conform legii, noi suntem beneficiarii. Acest geniu economic nu și-a dat seama”. INTERVIU EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

5% din banii pe care Tottenham i-a plătit pentru Radu Drăgușin, 25 milioane euro, reprezintă miza unui război în care, de la zi la zi, apar alți „beneficiari”, doritori înscriși pe „lista de așteptare” pentru a pune mâna pe potul rezultat conform regulamentelor sportive și, o să vedem, legilor, în urma transferului care a ținut afișul fotbalului românesc în acest început de an.

Este vorba de contribuția de solidaritate, aproximativ 500.000 euro. Horia Manoliu, președintele executiv al AFC Rapid, susține, mai nou, că banii ar trebui să ajungă la asociația pe care o conduce. Pe ce se bazează? „Pe ordonanța 26/2000 cu privire la asociații și fundații”, după ce Victor Angelescu a solicitat dizolvarea Asociației Club Sportiv Centrul de Performanță Rapid, iar de aici a început o adevărată isterie în care mai este implicată și Federația Română de Fotbal.

Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, încinge disputa pentru banii cuveniți din contribuția de solidaritate în transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Acuze lansate la adresa lui Victor Angelescu

În vria subiectului și, mai ales, a câștigului rezultat din această situație, apare, mai nou, Asociația Fotbal Club Rapid, care se află în plin război al identității cu FC Rapid 1923 -clubul din Superliga-, pentru stemă. În prezent, AFC Rapid mai deține doar unele grupe de copii și juniori înscrise în competițiile AMF București.

  • CONTEXT. Regulamentul FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorilor prevede: fiecare club care a contribuit la formarea unui jucător în perioada 12 – 23 de ani a acestuia primește contribuție de solidaritate la transferul jucătorului (5% din transfer)
  • Radu Drăgușin a petrecut acest interval de timp la Regal Sport și Juventus Torino
  • În 2018, Regal Sport devine Centrul de Performanță Rapid
  • În mai 2023, la cererea lui Victor Angelescu, acționarul Rapidului, instanțele dizolvă Asociația Club Sportiv Centrul de Performanță Rapid
  • În această situație, Articolul 2, alineatul 3 din Anexa 5 al Regulamentului FIFA trasează că bani vor ajunge la FRF, și nu la Rapid!
  • Mai mult, Rapid, care a transmis printr-un comunicat, imediat după publicarea dezvăluirilor ProSport că: Centrul de Performanță a rămas o entitate parte a grupului juridic din jurul clubului profesionist, fiind auditat anual în procesul de licențiere și fair-play financiar și nu există niciun impediment pentru care acesta să nu își primească drepturile financiare aferente activității fotbalistice din trecut”, poate pierde o sumă mult mai mare după ce Victor Angelescu a solicitat instanței dizolvarea Asociației Clubul Spotiv Centrului de Performanță Rapid.
  • Conform AMF București, continuatoarea Regal Sport ar fi o formația Estudiantes Metropolitan, club din liga a V-a bucureșteană.

ProSport: Dumneavoastră susțineți că banii din contribuția de solidaritate în cazul transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham se cuvin Asociației Fotbal Club Rapid. Pe ce vă bazați?

Horia Manoliu: Trebuie făcut, pentru a înțelege mai bine, un mic istoric. Noi am băgat în lichidare Asociația Academia Rapid. Atunci le-am transmis că, după ce terminăm procesul, o să ne îndreptăm și spre Centrul de Performanță Rapid. De ce? Pentru că singura asociație care are dreptul să poarte numele Rapid în București este doar Asociația Fotbal Club Rapid București. Probabil Victor (n.r. Victor Angelescu) s-a speriat și a cerut el dizolvarea.

Horia Manoliu (în centru)

Credeți că acesta este motivul, faptul că s-a speriat de amenințarea dumneavoastră?

Da. Dar un alt motiv este că a încărcat foarte mult această asociație, Centrul de Performanță. Aici este totul cu semnul întrebării, pentru că ei au, acum, datorii cam de trei milioane de lei.

Știți cum au acumulat aceste datorii?

Au luat taxe de la copiii care practicau fotbalul, în plus fan shop-ul lor a funcționat, o bună perioadă de timp, pe asociație. Este clar că a fost încărcată cu niște active toxice și, astfel, au cerut pur și simplu lichidarea. În plus, printre altele, au cerut ei lichidarea pentru că și-au numit propriul lichidator. Au zis să controleze tot, să pună totul sub papuc și nu o să știe nimeni. Însă acest geniu economic care se numește Victor, așa putem să-i spunem, vorba lui Florin Manea, nu și-a dat seama că există niște jucători. Nu a știut sau nu a crezut că o să ia o sumă așa de mare în așa fel încât să le producă o daună.

În comunicatul emis de clubul Rapid, conducerea spune, citez: „Centrul de Performanță a rămas o entitate parte a grupului juridic din jurul clubului profesionist, fiind auditat anual în procesul de licențiere și fair-play financiar și nu există niciun impediment pentru care acesta să nu își primească drepturile financiare aferente activității fotbalistice din trecut”

Asta este o încercare penibilă… că face parte din familie, că este un vehicul alături de alte asociații. Din punct de vedere juridic, toate sunt individuale, nu poți spune că Centrul de Performanță Rapid este același lucru cu Fotbal Club R, actualul Fotbal Club Rapid 1923.

 Conform regulamentelor FIFA, banii din contribuția de solidaritate trebuie să ajungă la Federația Română de Fotbal…

 Aici este puțin ciudat din punctul meu de vedere. Legea sportivă așa spune, dacă o entitate sportivă dispare, toți banii revin la ei! Acum, rolul lichidatorului este următorul, să își apere nevoile și glia, să facă tot posibilul să-și recupereze toate sumele de bani, să plătească toate datoriile, dacă sunt făcute legal, iar aici este de datoria lui să verifice. Apoi, prin recuperarea sumelor se plătesc datoriile, se lichidează asociația și, că aici trebuie să ajungem: conform OG 26/2000, aceste bunuri, chiar și un dolar dacă rămâne, se transmit către o asociație care are același scop și același interes, în speță, în București, noi suntem singurii care purtăm numele de Rapid și facem fotbal.

  • Ordonanța 26/2000 cu privire la asociații și fundații

Articolul 60

(1) În cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice.

(2) Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei.

(3) Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării lichidatorii nu au reuşit să transmită bunurile în condiţiile alin. (2), precum şi în cazul în care statutul asociaţiei sau al fundaţiei nu prevede o procedură de transmitere a bunurilor ori dacă prevederea este contrară legii sau ordinii publice, bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de instanţa competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător.  

horia manoliu rapid marca afc rapid

AFC Rapid și FC Rapid 1923 se judecă pentru sigla cu vulturul. FC Rapid a câștigat la Curtea de Apel, AFC face recurs la ICCJ 

În final vreau să vă întreb și despre motivarea Curții de Apel în cazul siglei, proces pe care FC Rapid 1923 l-a câștigat cu asociația pe care o reprezentați. Ce o să se întâmple, acum, din partea AFC Rapid?

 O să mergem mai departe la Înalta Curte de Casație și Justiție. Despre motivare o să prefer să nu vorbesc, noi suntem în plin proces de redactare și prefer să discut după ce o să depunem recursul.

Alt lucru pe care acest geniu în economie l-a făcut. Când au cumpărat Centrul de Performanță Rapid, ei aveau în cesiune baza sportivă Coresi, care aparținea Imprimeriilor Coresi, care sunt în insolvență. Și administratorul judiciar a scos bunurile la vânzare, iar baza a fost cumpărată de domnul Șucu. Prin contract credeau, nu de la domnul Șucu, de la acest administrator al Imprimeriilor Coresi, aveau tot dreptul să își recupereze vreo 500.000 euro, din bani de vânzare, lucru pe care Victor nu l-a făcut. Și repet, nu lua banii de la domnul Șucu, lua banii de la Coresi. Și vă spun asta pentru că este legat de asociație. Poate acum, lichidatorul o să încerce să își recupereze acei bani, dar nu cred că o să mai reușească” – Horia Manoliu, președinte executiv AFC Rapid.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×