Riscă Simona Halep o nouă sancțiune după ce și-a anunțat participarea la un turneu demonstrativ? Reacția ITF

Alexandru Tăcină
Riscă Simona Halep o nouă sancțiune după ce și-a anunțat participarea la un turneu demonstrativ? Reacția ITF

Simona Halep (32 de ani) a anunțat că va juca la un turneu demonstrativ în această vară, deși se află în continuare în stare de suspendare. Românca nu este prima jucătoare de tenis care procedează astfel, dar oare riscă ea o sancțiune suplimentară?

Aceeași întrebare s-a pus și în cazul Maria Sharapova, iar Federația Internațională de Tenis (ITF) a clarificat regulile cu privire la participarea tenismenilor suspendați pentru dopaj la evenimente demonstrative.

Pe 15 iunie, Simona Halep va juca într-un meci de dublu de gală, alături de Andrei Pavel, contra celui mai celebru cuplu din tenis, Steffi Graf și Andre Agassi. Partida se va desfășura în BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival.

Riscă Simona Halep o nouă sancțiune după ce și-a anunțat participarea la un turneu demonstrativ? Ce spune Federația Internațională de Tenis

Întrucât evenimentul nu va fi organizat sub egida forurilor tenisului, nu există niciun risc ca Simona Halep să fie sancționată pentru participarea la Sports Festival 2024: „Evenimentele demonstrative nu sunt evenimente acoperite de Programul anti-doping de tenis, așa că sportivii suspendați pentru dopaj pot participa”, a fost reacția ITF atunci când Maria Sharapova a procedat la fel ca Simona Halep.

Deși se afla în stare de suspendare după ce a fost depistată pozitiv la meldonium, Maria Sharapova și-a făcut apariția în anul 2016 la un demonstrativ desfășurat în SUA: „World Team Tennis Smash Hits”, destinat strângerii de fonduri pentru Fundaţia Elton John care luptă împotriva SIDA.

Sharapova a fost autorizată să participe la meciuri demonstrative, deoarece acest lucru nu contravine regulilor interdicției ei de dopaj, iar Halep urmează exemplul rusoaicei: „Am trăit momente speciale la Cluj, pe acel teren minunat amenajat în cadrul Sports Festival. Abia aștept să mă reîntorc și să joc acolo, alături de Andre Agassi și Steffi Graf”, a anunțat Halep.

Simona Halep și Andrei Pavel îi vor înfrunta pe legendarii Steffi Graf și Andre Agassi

Simona Halep și Andrei Pavel îi vor înfrunta pe Steffi Graf și Andre Agassi, legendarii jucători de tenis care își vor face apariția în premieră în țara noastră!

Anul acesta, la Sports Festival, pe 15 iunie, Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep și eu ne vom întâlni la Cluj și o să fie o zi minunată. Abia aștept să-i revăd, mai ales pe Andre cu care am o istorie… am jucat împreună de șapte ori, l-am învins o dată. Sunt niște omeni nemaipomenți. Ne vedem acolo, a declarat Andrei Pavel.

Simona Halep a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj, iar în perioada 7-9 februarie va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), pentru judecarea apelului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]