Ce veste pentru Mihai Neșu înaintea Galei de pe „Arcul de Triumf”! Motivul special pentru care nu va fi prezent alături de vedetele Pires și Smicer | EXCLUSIV

Ce veste pentru Mihai Neșu înaintea Galei de pe „Arcul de Triumf”! Motivul special pentru care nu va fi prezent alături de vedetele Pires și Smicer | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vedetele din fotbalul românesc, dar și staruri venite din străinătate se strâng pentru a fi alături de Mihai Neșu, însă fostul internațional român n-a putut să vină la București pentru a lua parte la eveniment.

Mihai Neșu, absent de la meciul caritabil organizat pentru fundația sa! Patronul lui Utrecht, alături de fostul fotbalist la Oradea

Din informațiile ProSport, Neșu a rămas acasă, la Oradea, în condițiile în care fostul fotbalist primește în această perioadă vizita patronului celor de la Utrecht, ultimul club din cariera sa.

Omul de afaceri și-a planificat din timp această vizită și, cu siguranță, aceasta va fi una emoționantă, din moment ce Frans van Seumeren nu l-a mai văzut pe Neșu de la momentul accidentării teribile, din 2011, care i-a dat complet viața peste cap.

Cu o avere de aproape 400 de milioane de euro, patronul lui Utrecht ajunge joi la Oradea alături de soție, urmând să vadă proiectul pus la punct de fostul jucător al roș-albaștrilor. Acesta va sta câteva zile alături de Neșu, din informațiile noastre.

Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el. George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu.

„Accidentarea m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par. Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toţi. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că eşti în scaun”, spunea fostul jucător al Stelei.

Mihai Neșu la un meci caritabil organizat în scopul strângerii de fonduri pentru cauza sa. Sursă foto: Mediafax
Mihai Neșu la un meci caritabil organizat în scopul strângerii de fonduri pentru cauza sa

 

Cum arată echipele la meciul caritabil organizat pentru Mihai Neșu

Echipa României All Star: Bogdan Lobonţ, Cornel Cernea – portari, Răzvan Raţ, Petre Marin, Dorin Goian, Cosmin Moţi, Sorin Ghionea, Gabriel Cînu, Vasile Maftei, George Ogăraru, Florin Lovin, Ovidiu Petre, Sorin Paraschiv, Cătălin Munteanu, Gabriel Boştină, Adrian Neaga, Florin Cernat, Lucian Sânmărtean, Daniel Niculae, Nicolae Dică, Daniel Oprita, Ionel Dănciulescu.

Echipa FIFPro Europe: Jan Mucha, Srdjan Blazic, Mirko Poledica, Sebastien Stassin, Ionuţ Rada, Carlo Mamo, Emilian Hulubei, Arunas Klimavicius, Erlend Hanstveit, Vladimir Smicer, Aldin Didic, Euzebiusz Smolarek, David Aganzo, Gigel Bucur, Robert Pires, Marios Christodoulou, Marios Demetriou, Pance Kumbev, Orlando Urbano, Pano Autio, Joao Paiva, Georgios Karagounis, Elias Charalambous.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Afan Bucuresti (@afan_bucuresti)

S-au vândut undeva între 4.000 şi 5.000 de bilete, ceea ce pentru un eveniment caritabil în Bucureşti reprezintă o cifră destul de mare. Vor fi mulţi copii în tribune, fotbalişti în devenire, alături de părinţii lor. Vreau să mulţumesc antrenorului Gheorghe Hagi care a acceptat să vină alături de noi în acest demers. Şi nu e deloc simplu, deoarece el este angrenat în lupta pentru câştigarea campionatului” – Florin Lovin

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×