Scene de coșmar, vineri, la Arad. Soția lui Samuel Gueulette (26 de ani), fotbalist ajuns la UTA în vară, a încercat să se arunce de la etajul 2 al apartamentului în care locuia Numai că, din fericire, a fost oprită la timp, înainte de recurge gestul sinucigaș.
Tânăra a ieșit pe balconul locuinței sale, a încălecat balustrada și a amenințat că se aruncă. Ea tot întreba cu disperare unde se află soțul ei. Un polițist și un pompier au reușit să ajungă pe balcon și să o imobilizeze, fiind ulterior preluată de echipajele medicale.
Autoritățile au fost alertate în urma unui apel la 112, prin care s-a transmis că o persoană amenință că se va arunca de la etajul al doilea al unui imobil. La fața locului s-au deplasat deplasându-se atât echipajele sanitare cât și cele ale poliției și pompierilor.
„Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad informează că în jurul orei 11:34, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a fost sesizat faptul că o persoană amenință că se va arunca de la etajul al doilea al unui imobil (blocul R38) din municipiul Arad. La locul solicitării s-au deplasat de urgență un echipaj medical din cadrul SAJ Arad de tip B2, alături de echipaje specializate din cadrul Poliției și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (Pompieri)”, a transmis SAJ Arad.
„Unde este soțul meu? Nu vă holbați la mine! Unde este soțul meu în momentul ăsta? Cine îmi poate spune unde se află chiar acum îi voi da un milion de dolari!”, a strigat femeia în timp ce se afla pe marginea balustradei.
Imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Soțul tinerei este Samuel Gueulette (26 de ani), un mijlocaș african din Rwanda, care a evoluat în Belgia, pentru la Tubize-Braine,
KSV Roeselare și la La Louviere.
În perioada de mercato din vară, jucătorul s-a aflat și în vizorul lui Dinamo, care căuta un înlocuitor pentru Eddy Gnahore. El a ajuns până la urmă la UTA Arad, sub comanda lui Adrian Mihalcea.
Astăzi echipa sa are meci acasă cu Petrolul Ploiești în etapa a 15 din Superliga. Meciul începe la ora 17.30 și va fi transmis online de Prosport.