Cea mai sexy antrenoare de handbal din România s-a răzgândit și nu se mai retrage: „Echipa mea e mai bună decât a ta!” | GALERIE FOTO

Cea mai sexy antrenoare de handbal din România s-a răzgândit și nu se mai retrage: „Echipa mea e mai bună decât a ta!” | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Evi pregătește grupele de juniori ale echipei de handbal feminin Gloria Bistrița și e considerată cea mai sexy antrenoare din România. În toamna anului trecut, ea anunța că se retrage din sportul pe care l-a și practicat în tinerețe.

Cea mai sexy antrenoare de handbal din România e motivată 100%. Ce mesaj a postat Mihaela Evi pe Instagram

În vârstă de 34 de ani, Mihaela Evi este considerată cea mai sexy antrenoare de handbal din România și nu ezită să îi încânte cu postări pe cei aproape 47.000 de urmăritori de pe Instagram. Peste 200 de fotografii a încărcat Mihaela Evi pe pagina ei personală, iar majoritatea sunt din locul în care își petrece cel mai mult timp, respectiv sala de sport. Ea se ocupă de echipa secundă a Gloriei Bistrița, dar și de grupele de juniori din cadrul clubului și este extrem de dedicată. De altfel, din dorința de a ajuta tinerele talente a decis să continue în acest sport. În luna septembrie a anului trecut, nemulțumită fiind de cum a fost arbitrată echipa sa în meciul cu Arena Tg. Mureș (37-37), Mihaela Evi se declara „scârbită” și anunța că se retrage din cariera de antrenor. După o scurtă pauză, ea a decis să revină la locul de muncă, iar acum parte mai motivată ca niciodată.

În urmă cu mai puțin de 24 de ore, Mihaela Evi a postat noi imagini pe Instagram de la un meci al echipei pe care o antrenează și a transmis și un mesaj pentru rivali:

„Este mai bine să ai o echipă grozavă, decât o echipă formată din jucători grozavi. Echipa mea este mai bună decât a ta!”, a fost mesajul Mihaelei Evi.

Postarea a adunat aproape 6.000 de aprecieri și o mulțime de comentarii din partea urmăritorilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mihaela Evi (@mihaelaevi)

Cum își anunța Mihaela Evi retragerea din antrenorat

În ciuda prestanței pe care o arată la marginea terenului, Mihaela Evi nu s-a ferit să apeleze la cuvinte extrem de dure atunci când a fost nemulțumită. În septembrie 2022, după meciul dintre Gloria Bistrița și Arena Tg. Mureș, antrenoarea scria pe rețelele de socializare:

„După ce au făcut mizeria asta la jocul de sâmbătă, cei doi arbitri au avut tupeul să îmi facă și raport. Că doar handbalul e al lor și au voie să facă ce vor fără să fie pedepsiți”.

De asemenea, ea lansat atacuri directe către conducerea Federației Române de Handbal. Principala țintă a atacurilor a fost Constantin Din, președintele FRH:

„Mulțumesc Constantin Din Handbal. Și pentru asta, dar și pentru presiunea și problemele pe care mi le-ați creat astă vară, când încă eram antrenoarea lotului național de tineret. Atunci nu m-ați putut face să renunț la handbal, dar uite că acum da. Mi-e scârbă și îmi ajunge! Pentru mine astăzi s-a încheiat munca de jos în folosul handbalului! Să o facă șmecherii”, mai transmitea Mihalela Evi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×