Cale liberă pentru Zinedine Zidane?! Selecționerul Didier Deschamps nu a semnat încă prelungirea contractului, iar angajamentul i-a expirat la 31 decembrie 2022! Când se va decide viitorul băncii naționalei Franței

  • Publicat:

Didier Deschamps ar putea părăsi naționala Franței în viitorul apropiat, după ce selecționerul încă nu a semnat prelungirea contractului.

Didier Deschamps ar putea părăsi naționala Franței în viitorul apropiat

Angajamentul tehnicianului cu FFF a expirat la data de 31 decembrie 2022, însă acest lucru nu reprezintă și o garanție că nu va continua pe banca reprezentativei din Hexagon.

Președintele Federației Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, a explicat că o decizie finală va fi luată în curând în privința lui Deschamps, care a reușit să câștige Campionatul Mondial din 2018, dar și să ajungă în ultimul act al turneului final din 2022.

„Situația antrenorului nu va fi discutată la întâlnirea Comitetului Executiv de mâine (n.r. – azi, vineri, de la 16, ora Franței) după amiază, nici la cea din ziua următoare (sâmbătă, 9:00, ora Franței). Decizia va fi luată după acele întâlniri”, a explicat președintele Federației Franceze de Fotbal, Noël Le Graët, pentru L’Equipe.

În luna decembrie, pe parcursul Campionatului Mondial din Qatar, conducătorul forului francez dezvăluia că îl apreciază enorm pe Didier Deschamps, pe care îl consideră genul de antrenor foarte greu de înlocuit. Le Graet susținea, atunci, că își dorește să ajungă la un consens cu selecționerul care se află la cârma Franței din 2012.

„Când eşti suficient de norocos să ai un Didier Deschamps, nu baţi la uşa de alături, atâta timp cât el este pe loc. Insişti. Aşa că o să fiu sincer: dorinţa mea este ca Didier să rămână.

Pe cine vrei să găseşti mai bun? Preşedintele este cel care vorbeşte, nu prietenul”, spunea Le Graet, în decembrie.

  • Didier Deschamps este selecționerul Franței de la 8 iulie 2012 și a adunat 140 de partide pe banca echipei naționale, dintre care 90 s-au încheiat cu victoria trupei din Hexagon!

  • A cucerit Campionatul Mondial din 2018 și Liga Națiunilor în 2021, dar a și ajuns în finala CE 2016 și CM 2022

Zinedine Zidane abia așteaptă să revină pe bancă

Zinedine Zidane a fost un nume vehiculat în dese rânduri pentru a-l înlocui pe Didier Deschamps pe banca echipei naționale, în momentul în care actualul selecționer va părăsi, într-un final, prima reprezentativă.

Zizou a vorbit despre viitorul său în presa din Spania, în luna octombrie, iar atunci tehnicianul a oferit un răspuns care a aprins spiritele printre suporteri.

„Când mă veți vedea din nou pe bancă? În curând, în curând. Sunt foarte aproape de a antrena din nou”, a declarat Zinedine Zidane, potrivit AS., în octombrie 2022.

Zinedine Zidane este liber de contract din vara anului 2021, când a părăsit-o pentru a doua oară pe Real Madrid. Recent, tehnicianul francez a mai fost și pe lista naționalei Braziliei.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…