Simona Halep, după meciul maraton împotriva Katarinei Siniakova: „Nu m-am dat bătută și am crezut că pot să câștig”

Simona Halep, după meciul maraton împotriva Katarinei Siniakova: „Nu m-am dat bătută și am crezut că pot să câștig”
  • Publicat:

Simona Halep a reușit să o învingă pe Katerina Siniakova într-un meci din turul unu al turneului de la Bad Homburg.

După un meci maraton care a durat 2 ore și 20 de minte, românca, numărul 19 WTA a câștigat, scor 4-6, 6-3, 6-4.

La finalul partidei, Simona Halep s-a declarat mulțumită de prestația sa, chiar dacă la un moment dat adversara sa conducea cu 1-0 la seturi și avea 3-0 în cel de-al doilea.

Simona Halep, după meciul maraton împotriva Katarinei Siniakova:  „Nu m-am dat bătută și am crezut că pot să câștig”

Românca a fost condusă cu 1-0 la seturi, iar în cel de-al doilea Siniakova conducea cu 3-0. Totuși, Simona Halep a avut puterea să întoarcă meciul și să se califice în turul doi al turneului din Germania.

La interviul de după partida cu Katerina Siniakova, Simona Halep a vorbit despre victoria reușită, dar și despre momentele mai grele din cadrul acestei partide, care a durat nu mai puțin de 2 ore și 20 de minute.

„A fost un meci foarte greu, sunt foarte fericită că am câștigat în fața unui adversar atât de greu.

(n.r. La 0-3 în setul doi) Nu m-am dat bătută, am crezut că pot să câștig și am jucat fiecare punct fără emoții. Încerc să mă obișnuiesc cu situația și să nu-mi pierd concentrarea, totuși a fost bine că am avut puțin timp între game-uri.

Anul trecut am venit, dar nu am putut să joc aici din cauza unei accidentări. De aceea am venit și anul acesta pentru că mă simt foarte bine aici, îmi place foarte mult. Le mulțumesc suporterilor care m-au susținut pe tot parcursul meciului.

Mă bucur foarte mult că am câștigat”, a declarat Simona Halep după victoria reușită împotriva Katerinei Siniakova.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…