Meme Stoica, sfat după bătaia dintre Florin Tănase și preparatorul fizic de la FC Argeș: „Am eu un psihiatru bun pentru el”

Meme Stoica, sfat după bătaia dintre Florin Tănase și preparatorul fizic de la FC Argeș: „Am eu un psihiatru bun pentru el”

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a reacționat dur după scandalul iscat la meciul cu FC Argeș, între Florin Tănase, căpitanul roș-albaștrilor, și George Neagu, preparatorul fizic al piteștenilor.

Meciul dintre FC Argeș și FCSB s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a doua din play-off-ul Ligii 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Florin Tănase (min. 38 și min. 56), respectiv Andrei Dumiter (min. 90+4). Pentru piteșteni au marcat Ionuț Șerban (min. 43), respectiv Ahmed Said (min. 72).

După ce Ionuț Șerban l-a lovit pe Florin Tănase în minutul 69 și a lăsat-o pe FC Argeș în zece oameni, căpitanul lui FCSB a fost victima piteștenilor și după meci.

Mihai Stoica, sfat după bătaia dintre Florin Tănase și preparatorul fizic de la FC Argeș

Aflat în zona vestiarelor, Florin Tănase a fost lovit cu piciorul în spate de către George Neagu, iar Poliția și-a făcut apariția, însă fotbalistul nu a dorit să depună plângere penală.

„Noi am venit de sus, Tănase a ajuns de la vestiar şi când am intrat în tunel Neagu deja fugea. Are nişte probleme, îi recomand să meargă la un psihiatru. Bine că n-am intrat în tunel să văd ce a făcut. Un reporter a văzut faza: l-a lovit pe Tănase.

Bine că nu l-am prins acolo că nu ştiu ce se întâmpla! El a mai fost implicat în astfel de momente. I-am spus: «Bă, tu eşti sănătos la cap?». Ce să îi faci? Are probleme, am eu un psihiatru bun pentru el”, a spus Mihai Stoica, potrivit Telekom Sport.

„Știu că orice spun acum o să se interpreteze, dar nu caut să-mi reglez lucrurile în presă. A fost o contrareacție la tot ce s-a întâmplat de-a lungul jocului și probabil și frustrarea că am luat gol în ultimul minut m-au făcut să am o reacție, dar a fost o altercație și atât, ceea ce se întâmplă la fotbal. Nu cred că se ajunge atât de departe, a fost o altercație care s-a oprit la timp și nu cred că e cazul să meargă mai departe, adică fără victime, mie mi se pare, nu știu…(n.red. – La Poliție nu are nicio plângere). Nu, nimic” – George Neagu, pentru ProSport

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]