Gică Hagi, anunțul momentului despre plecarea la Galatasaray: „Dacă mă cheamă Împăratul Terim, îmi face deosebită plăcere”

Gică Hagi, anunțul momentului despre plecarea la Galatasaray: „Dacă mă cheamă Împăratul Terim, îmi face deosebită plăcere”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zvonurile despre numirea lui Gică Hagi ca antrenor principal la Galatasaray sunt tot mai intense, scrie presa din Turcia.

Fatih Terim, fostul principal, ar urma să preia funcția de președinte al grupării ”Cim Bom”, iar Gică Hagi ar urma să se ocupe de banca tehnică.

Câştigătoare a titlului de 22 de ori, un record în Turcia, echipa traversează un sezon dezastruos în campionat, ocupând locul 13 după 25 de etape, cu 29 de puncte.

Gică Hagi, anunțul momentului despre plecarea la Galatasaray: „Dacă mă cheamă Împăratul Terim, îmi face deosebită plăcere”

Galatasaray a înregistrat şapte victorii, opt remize şi zece înfrângeri în campionatul intern. Ultimul rezultat a fost o înfrângere, suferită, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu Kayserispor.

”Respect total, la infinit, pentru Fatih Terim și pentru Turcia. E omul numărul 1, ”Împăratul”. Dacă el mă cheamă, îmi face deosebită plăcere.

Nu știu ce se întâmplă la Galatasaray. Văd că e o situație delicată. E foarte greu să îl înlocuiești pe Terim. E unic în Turcia”, a declarat Gică Hagi după Farul – FC Voluntari 3-0.

Numit pentru un al patrulea mandat la echipa din Istanbul în decembrie 2017, Terim a reuşit să o facă pe Galatasaray campioană în 2018 şi 2019, dar de atunci performanţele au lipsit. În vara trecută, el a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.

Terim a mai antrenat echipa în perioadele 1996-2000, 2002-2004 şi 2011-2013. El a mai pregătit formaţiile Ankaragucu, Goztepe, Fiorentina, AC Milan şi naţionala Turciei.

Și Enes Sali ar putea ajunge în Turcia!

Gică Hagi este aproape să-l vândă pe puștiul-minune al Farului Constanța, toate acestea după ce Beșiktaș, campioana Turciei, a făcut deja o ofertă pentru acesta. Tehnicianul îl poate pierde pe Enes Sali (15 ani), tânărul fotbalist care a și debutat la echipa națională a României.

Fotbalistul în vârstă de 15 ani a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa după ce a debutat la echipa mare a celor de la Farul Constanța, iar pe lista echipelor interesate de serviciile internaționalului român care a intrat în vizorul naționalei Canadei se află și Beșiktaș.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Tragedie înainte de Paște! A murit marele ACTOR: Îl vom iubi mereu
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut