Radu Banciu șochează după ce Simona Halep a părăsit Australian Open: „Sper să o arunce Sorana Cîrstea din avion!” Analiză frapantă a jurnalistului: „Alize Cornet a descăpățânat-o pe doamna noastră!”

Alexandru Tăcină
Radu Banciu șochează după ce Simona Halep a părăsit Australian Open: „Sper să o arunce Sorana Cîrstea din avion!" Analiză frapantă a jurnalistului: „Alize Cornet a descăpățânat-o pe doamna noastră!"

Simona Halep (15 WTA) și Sorana Cîrstea (38 WTA) au pierdut în aceeași fază a turneului de la Australian Open, în optimile de finală, iar jurnalistul Radu Banciu a făcut o remarcă uluitoare după ce româncele au părăsit turneul de la „Antipozi”.

Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Fotbal All Inclusive” de la Look Sport +, a comentat în stilul caracteristic performanțele jucătoarelor din România la Australian Open.

Dacă despre Sorana Cîrstea a vorbit laudativ – sportiva din Târgoviște i-a pus mari probleme Igăi Swiatek (7-5, 3-6, 3-6), Radu Banciu nu a iertat-o pe Simona Halep după înfrângerea cu Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6.

Radu Banciu, reacție frapantă după ce Simona Halep a părăsit Australian Open: „Sper să o arunce Sorana Cîrstea din avion!”

În condițiile în care relația dintra Simona Halep și Sorana Cîrstea este una destul de rece, Radu Banciu a avut o reacție frapantă: „Simona Halep și Sorana Cîrstea vin acasă cu același avion! Sper s-o arunce Sorana din avion!”, a spus Banciu, care a analizat și meciurile în antiteză disputate de Sori și Simo în optimi:

Să salutăm ieșirea din scenă a ‘Sorănelului’, impecabilă, totuși, în fața polonezei Iga Swiatek! Și una și mai caldă, una fierbinte: prestația lui Alize Cornet, care a descăpățânat-o pe doamna noastră de 30 de ani! Alize Cornet, care nu a mai jucat în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam niciodată!”, a mai spus Radu Banciu.

Simona Halep a vrut să se retragă în meciul cu Alize Cornet

Simona Halep a fost de nerecunoscut în meciul cu Alize Cornet! Vizibil afecată de temperatura ridicată, românca și-a pus mâinile în cap de mai multe ori pe durata setului secund! Simona a oferit imagini teribile, lăsând impresia că mai are puțin și se prăbușește pe teren.

La final, Simona Halep a mărturisit că s-a gândit să abandoneze meciul: „Am fost aproape să renunţ, pentru că eram epuizată, aşa cum şi arătam, dar ea a început să greşească şi am rămas acolo şi am luptat pentru fiecare minge, dar nu cu mare încredere. Eram acolo şi trebuia să joc”, a spus fostul lider WTA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]