Proiectul lui Mihai Neșu, aproape de finalizare. „Va fi ca o pildă pentru toți cei care se plângă tot timpul, deși nu le lipsește nimic!” Câți bani investește în Complexul de Recuperare Sf. Nectarie

Proiectul lui Mihai Neșu, aproape de finalizare. „Va fi ca o pildă pentru toți cei care se plângă tot timpul, deși nu le lipsește nimic!” Câți bani investește în Complexul de Recuperare Sf. Nectarie
Sursă foto: Facebook George Ogăraru

George Ogăraru este vizibil emoționat când vorbește despre Mihai Neșu, bunul său prieten alături de care a jucat la Steaua, dar și despre proiectul pe care fostul jucător îl are.

Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el.

George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu și laudă inițiativa acestuia de a investi și a se dedica Complexului de Recuperare Sfântul Nectarie din Oradea.

George Ogăraru, emoționat când vorbește despre Mihai Neșu și proiectul acestuia

George Ogăraru a dezvăluit că lucrările vor fi finalizate peste un an, iar Mihăiță Neșu a investit nu mai puțin de 3 milioane de euro pentru a sări în ajutorul semenilor săi.

„Da, vorbesc, dacă nu zilnic, la două zile. Sau ne trimitem mesaje. Și el se luptă cu proiectul pe care-l are. Sigur, ce a fost mai greu, acea perioadă de criză pentru el, a trecut, acea luptă de supraviețuire în primii ani de după accident. Acum se bucură de minunea asta care se întâmplă în jurul lui și își pune toată energia în construirea noului centru caritabil pentru copiii cu probleme neuromotorii de la Oradea.

E un proiect extraordinar, este implicat 100% și, în ceea ce privește construirea, cred că, într-un an, o să-l ducă la sfârșit. Va fi ca o pildă pentru toți cei care se plâng tot timpul de problemele zilnice, deși nu le lipsește nimic, pentru cei care nu pot să facă lucruri de grija celuilalt și care ar putea să ia exemplu de la omul ăsta. El, în poziția care este, face un centru de peste trei milioane de euro pentru copii care se nasc cu probleme și nu sunt vinovați pentru problemele pe care le au. Mihăiță și-a asumat problemele lor”, a spus George Ogăraru pentru Playsport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania