Gabriela Ruse, prima reacție după ce adversara a acuzat-o că a mimat accidentarea la Hamburg: „Venim din România!”

Gabriela Ruse, prima reacție după ce adversara a acuzat-o că a mimat accidentarea la Hamburg: „Venim din România!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriela Ruse (România, 198 WTA) a reacționat după ce Danielle Collins (SUA, 48 WTA), jucătoarea pe care a învins-o în sferturi la Hamburg, scor 6-4, 1-6, 7-5, a acuzat-o pe sportiva noastră că s-a dat accidentată pentru a o scoate din ritm.

Gabriela Ruse a fost admonestată de Danielle Collins, atunci când cele două s-au intersectat la fileu pentru tradiționalul salut, la finalul sfertului de la Hamburg! Collins i-a reproșat lui Ruse că s-a dat accidentată și a solicitat un time out medical în momentul în care americanca domina jocul, având 2-1 cu break în actul decisiv!

Gabriela Ruse a solicitat îngrijiri medicale imediat după ce Danielle Collins reușișe break-ul în setul decisiv, iar americanca a considerat că românca a făcut asta pentru a o scoate din ritm! După time out-ul medical, Ruse a jucat excelent, adjudecându-și trei game-uri consecutive! Imaginile surprinse la final sunt elocvente, Collins adresându-i câteva cuvinte dojenitoare româncei.

Gabriela Ruse, prima reacție după ce Danielle Collins a acuzat-o ca a mimat accidentarea la Hamburg: „Trebuie să știi să pierzi!”

Cuvintele dure ale americancei nu i-au picat bine Gabrielei Ruse, care se pregătește pentru semifinala cu Dayana Yastremska: „Nu aș vrea să comentez acest subiect, pentru că nu sunt genul de persoană care să amplifice o problemă! Pot spune că și eu am pierdut la jucătoare mai slab clasate și cred că în viață nu este vorba numai despre tenis! Trebuie să știi să pierzi! Venim din România, atât pot spune!”, a declarat Gabriela la emisiunea Așii Tenisului de la Digisport.

 

Fanii lui Danielle Collins au acuzat-o și ei pe Gabriela Ruse că a făcut o mișcare lipsită de fair-play, solicitând time out medical pentru a o scoate din ritm pe americancă: „Danielle a fost nepoliticoasă la final, dar nu o pot blama! Ruse a simulat accidentarea pentru a o scoate din ritm! Nu a fost fair-play nici ce a făcut Collins, dar numai în pielea ei să nu fii!”, a spus un fan pe forumul de specialitate Tennisforum.com.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…