Gabriela Sabatini, una dintre cele mai frumoase jucătoare din istoria WTA, a venit în tribune la Openul Argentinei. Cum arată la 50 de ani | GALERIE FOTO

Alexandru Tăcină
Gabriela Sabatini, una dintre cele mai frumoase jucătoare din istoria WTA, a venit în tribune la Openul Argentinei. Cum arată la 50 de ani | GALERIE FOTO

Gabriela Sabatini, frumoasa jucătoare de tenis a anilor 80-90, și-a făcut din nou apariția într-o arenă de tenis. În vârstă de 50 de ani, argentinianca a mers în tribune la Openul Argentinei, turneu ATP desfășurat în această săptămână la Buenos Aires.

Gabriela Sabatini a rămas fermecătoare și la 50 de ani! Argentinianca este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din istoria WTA, aceasta rămânând aproape de sportul care a consacrat-o.

Fosta ocupantă a locului 3 mondial i-a făcut galerie conaționalului Diego Schwartzman, la meciul câștigat de acesta în fața slovacului Lukas Klein, în optimi, scor 6-4, 6-2.

Gabriela Sabatini, una dintre cele mai frumoase jucătoare din istoria WTA, se menține tânără la 50 de ani

Gabriela Sabatini a luat loc în tribune la Openul Argentinei și a purtat mască pe toată durata meciului. Deși masca i-a acoperit o parte a feței, se poate observa că Gabriela arată tânără și la 50 de ani. Sabatini a făcut performanță în tenis de la o vârstă fragedă, ajungând în semifinale la Roland Garros pe când avea numai 15 ani.

Gabriela Sabatini a fost una dintre cele mai importante jucătoare ale generației sale și a reușit chiar să câștige un titlu de Grand Slam, la US Open, în 1990. A mai disputat o finală la Wimbledon, în anul 1991, bifând multe alte semifinale la Australian Open și Roland Garros. Ea a strâns 8,78 milioane de dolari din tenis.

Gabriela Sabatini s-a retras din tenis la vârsta de 26 de ani. Presa mondenă a scris că a avut o relație cu Donald Trump

Jucătoarea din Argentina a agățat racheta în cui devreme, la vârsta de 26 de ani. În decursul carierei, Sabatini a câștigat 27 de turnee, clasându-se pe locul 3 WTA în anul 1989.

Presa mondenă a reținut de-a lungul timpului câteva nume cunoscute cu care Gabriela Sabatini ar fi avut relații: Ricky Martin, Michael Bolton și chiar Donald Trump.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]