Dan Petrescu, după ce FCSB reluase antrenamentele: „M-am șocat când am văzut imaginile!”

Bogdan Savin
Dan Petrescu, după ce FCSB reluase antrenamentele: „M-am șocat când am văzut imaginile!”

Dan Petrescu a criticat decizia celor de la FCSB de a relua antrenamentele în mod organizat, în plină pandemie COVID-19.

Antrenorul Bogdan Vintilă a fost chemat la poliţie după apariţia imaginilor cu jucătorii pregătindu-se la baza din Berceni.

„Eu când am văzut imaginile și eu m-am șocat puțin. Știam că nu avem voie să ne antrenăm și când am văzut o echipă împreună, nu am înțeles. Nu cred că e normal că acum să se antreneze o echipă împreună. Astea sunt legile și ordonanțele”, a declarat Dan Petrescu, la Pro X.

Gigi Becali, care a anunțat că toţi jucătorii FCSB au fost testaţi pentru coronavirus de două ori, a explicat ce s-a întâmplat la ședința de pregătire de la baza din Berceni: „Bogdan Vintilă a fost chemat la Poliţia Capitalei. Nu mai are nimeni logică, nu mai ştii nimic în ţara asta. Dacă respecţi legea, nu trebuie să-ţi fie frică. Dar au am făcut puşcărie, chiar dacă am respectat legea. Au zis că premierea e mită…Miliţia a văzut tot antrenamentul, că se respectă, e distanţare socială. Se respectă ordonanţa, la revedere, n-am nicio treabă. Miliţianul a fost îngrijorat, a crezut că am început pregătirea. Noi nu am început pregătirea, noi facem pregătire fizică, o zi acasă, una la teren. Câte trei, trei, trei. Nu e o pregătire organizată. Sunt cinci terenuri. Câte trei pe teren. Nu facem cu mingea deloc. Şi ăia trei trebuie să stea la distanţă”.

  • Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat ce se va întâmpla după data de 15 mai în România: „Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în niciun caz că revenim la viaţa noastră normală pe care am avut-o înainte de epidemie. Deci 15 mai, dragii mei, nu înseamnă o revenire bruscă la normalitatea pe care am cunoscut-o. În realitate, experţii ne spun că nici nu ştim când vom reveni la o viaţă normală, aşa cum o ştim noi de dinainte de pandemie. Vor rămâne foarte multe restricţii în vigoare, nu vom putea să ne întâlnim decât maximum câte trei, nu vom putea, o vreme destul de bună, să ieşim, de exemplu, la restaurant sau la mall. Nu vom putea, imediat după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate, decât dacă avem un motiv foarte serios. Aceste lucruri, sigur, vor fi încă detaliate”.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania