Novak Djokovic, reacție emoționantă după retragerea Mariei Sharapova: „Mulțumesc pentru tot” | FOTO

Tenis
Novak Djokovic, reacție emoționantă după retragerea Mariei Sharapova: „Mulțumesc pentru tot” | FOTO

Maria Sharapova (32 de ani, 373 WTA) și-a anunțat oficial retragerea din tenis, iar decizia sa nu i-a lăsat indiferenți pe colegii săi din domeniu.

Novak Djokovic (32 de ani, 1 ATP) este unul dintre ei. Sârbul a postat pe rețelele sociale un mesaj emoționant pentru Maria Sharapova.

„Incredibilă carieră. Incredibil lider. Incredibil om. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru Tenis, Maria Sharapova! Abia aștept să îți urmăresc drumul în continuare, în afara terenului”, a scris Novak Djokovic, pe Instagram.

Anunțul Mariei Sharapova

După o carieră de aproape 20 de ani de tenis, Maria Sharapova a ales să se retragă prin intermediul unei declarații emoționante. 

„Cum lași în urmă singura viața pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiță, de jocul pe care îl iubești, unul care îți aducea lacrimi nevăzute și bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani? Sunt nouă în asta, așa că vă rog să mă iertați. La revedere, tenis”, a spus Sharapova pentru VanityFair.

A câștigat o avere din tenis

În tot acest timp, Maria Sharapova a devenit o mașinărie de făcut bani și a strâns 325 de milioane de dolari.

În vârstă de 32 de ani, Sharapova a fost cea mai bine plătită jucătoare din circuit timp de 11 ani la rând. Maria este pe locul al doilea în privința câștigurilor în circuitul WTA, rusoaica fiind depășită doar de Serena Williams, care a strâns 350 de milioane de dolari.

Pe lângă câștigurile din tenis, Maria Sharapova a cochetat și cu meseria de model, devenind imaginea mai multor brand-uri importante precum Canon, Motorola, Colgate-Palmolive, Nike, Land Rover, Pepsi sau Sony.

De asemenea, rusoaica și-a deschis propria afacere, în 2012. A ales să își lanseze un brand de dulciuri, numit Sugarpova, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania