EXCLUSIV | S-a încheiat întâlnirea dintre Ionuț Negoiță și Viorel Cataramă. La ce sumă se ridică datoriile echipei Dinamo și ce va face în continuare omul de afaceri

EXCLUSIV | S-a încheiat întâlnirea dintre Ionuț Negoiță și Viorel Cataramă. La ce sumă se ridică datoriile echipei Dinamo și ce va face în continuare omul de afaceri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță și Viorel Cataramă au purtat joi prima rundă de negocieri în privința tranzacției Dinamo. Conform surselor ProSport, informațiile prezentate de Ionuț Negoiță în conferința de presă au fost transmise și către Cataramă în același mod: datoriile echipei Dinamo se ridică la aproape două milioane de euro.

Viorel Cataramă a fost mulțumit de prima rundă de negocieri: „Am discutat cu domnul Negoită, a fost o discuție bună. Mi s-au pus la dispoziție toate informatiile solicitate, urmează ca în perioada imediat următoare să se facă un due-diligence complet. Am constatat că actualul proprietar al clubului Dinamo este bine intenționat, fiind inclusiv de acord cu cotarea clubului la bursă”, a spus Cataramă, pentru ProSport.


Ionuț Negoiță și Viorel Cataramă se întâlnesc, potrivit dinamo1948.club, joi, la ora 13:00, la hotelul RIN, deținut de actualul patron al roș-albilor, pentru a discuta despre vânzarea acțiunilor societății ce deține clubul Dinamo. Omul de afaceri a înaintat o ofertă de a achiziționa procentele aflate acum în posesia lui Negoiță.

Cataramă a fost primul care s-a arătat dispus să cumpere pachetul de acțiuni al lui Negoiță, după ce actualul finanțator al roș-albilor a anunțat că vrea să vândă pentru suma de 1 leu – dar există și anumite condiții. De altfel, omul care ar vrea să conducă echipa din „Ștefan cel Mare” are și un plan, în șapte pași, de revitalizare a echipei.

Ionuț Negoiță și Viorel Cataramă poartă azi prima rundă de negocieri privind preluarea acțiunilor clubului Dinamo

ProSport a intrat în posesia cifrelor din activitatea contabilă a clubului din Ștefan cel Mare, iar realitatea pe care orice posibil investitor va fi nevoit să o înfrunte este dură: doar în 2019, Dinamo are pierderi de 10 milioane de lei, adică peste 2,2 milioane de euro.

Interesant e că și galeria dinamovistă vrea să cumpere acțiunile lui Negoiță și e gata să se unească cu ADPD, asociația rivală reprezentată de Cornel Dinu. Planul e ca prin cotizații să se strângă banii necesari. Ionuţ Negoiţă, a anunţat că vrea să vândă 51 la sută din acţiunile societăţii care deţine echipa din Liga 1 pentru suma de un leu, dar cumpărătorul trebuie să investească imediat în echipă 500.000 de euro, plus să achite restanțele către jucători şi furnizori.

“Planul este pe termen imediat, mediu şi lung pentru ca acest club de mare tradiţie să lupte pentru titlu şi campionat şi să se califice în cupele europene. Îl iau în calcul şi pe Mircea Lucescu, dacă vrea să se implice. Ar fi un sprijin extraordinar, cu experienţa pe care o are” – Viorel Cataramă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×