Turnee WTA Simona Halep. Ce program are românca în octombrie 2019

Tenis
Turnee WTA Simona Halep. Ce program are românca în octombrie 2019

Simona Halep, locul 5 în clasamentul mondial, se apropie cu pași repezi de finalul sezonului 2019, iar în luna octombrie mai are programate două turnee.

Eleva lui Daniel Dobre este așteptată să ia startul la Cupa Kremlinului, la Moscova, în perioada 14 – 20 octombrie 2019, o competiție de nivel Premier, cu premii totale în valoare de 1.032.000 de dolari. Apoi, după o săptămână de pauză, Simona Halep trebuie să revină în China, pentru Turneul Campioanelor, de la Shenzhen, care debutează pe 27 octombrie 2019 și pune la bătaie premii totale în valoare de 14 milioane de dolari.

Accidentată în dubla asiatică Wuhan – Beijing, Simona Halep face investigații medicale în aceste zile, dar și recuperare, pentru a putea juca ultimele două turnee ale anului. Constănțeanca a renunțat anul trecut în ultimul moment la turneul de la Moscova, competiție pe care a câștigat-o în 2013.

Simona Halep are șansa, cu două rezultate bune în aceste două ultime turnee, să încheie pentru a treia oară consecutiv anul pe prima poziție în clasamentul mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania