Roger Federer și Rafael Nadal fac din nou front comun în ATP. Decizia luată de cei doi mari campioni

Roger Federer și Rafael Nadal fac din nou front comun în ATP. Decizia luată de cei doi mari campioni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer și Rafael Nadal, tenismenii cu cele mai multe titluri de Grand Slam în palmares, revin în Consiliul Jucătorilor, primind joi un mandat scurt, valabil până la Wimbledon 2020, cu iz de „celulă de criză”, anunță ATP (Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis).

Cei doi mari campioni redevin voci ale jucătorilor de tenis într-un moment de cumpănă, în care două tabere clar delimitate nu se înțeleg. Mărul discordiei în circuitul ATP a pornit de la Justin Gimelstob, membru al ATP Board of Directors, căruia i s-a cerut insistent demisia în urma unui caz penal în care a fost acuzat de asalt și vătămare. Președinte al Cosiliului Jucătorilor, Novak Djokovic și-a anunțat public sprijinul pentru Gimelstob, în timp ce alții au contrat vehement. Americanul a demisionat în cele din urmă, însă problemele nu s-au încheiat, Wimbledon 2019 prelungind criza, după ce o parte importantă a tenisului masculin s-a raliat în spatele lui Weller Evans – un alt fost jucător american de tenis, fără rezultate notabile, cealaltă tabără susținându-l pe ecuadorianul Nicolas Lapentti. Evans a câștigat, însă patru membri ai Consiliului ATP au demisionat în semn de protest: Robin Haase, Jamie Murray, Sergiy Stakhovsk – dintre jucători și Daniel Vallverdu – antrenor.

Joi, în plină desfășurare a Masters-ului Canadei, Rafael Nadal (33 ani, 2 ATP), Roger Federer (38 ani, 3 ATP) și Jurgen Melzer (38 ani, 34 ATP la dublu) au preluat, practic, locurile lăsate vacante de demisionari, urmând să își înceapă mandatul de îndată – după cum se precizează în comunicatul ATP. Chiar dacă în mod normal mandatul durează doi ani, cei trei își vor îndeplini atribuțiile doar până la Wimbledon 2020, prima întâlnire de lucru urmând să aibă loc înainte de startul US Open 2019.

  • Rafael Nadal joacă în această săptămână la Rogers Cup, fiind calificat în sferturi. Roger Federer, la fel ca și Novak Djokovic, și-a prelungit vacanța după Wimbledon și este așteptat să revină pe teren săptămâna viitoare, la Masters-ul de la Cincinnati.

Faderer și Nadal fac din nou front comun pe probleme de politici ale tenisului, după ce au colaborat ultima dată în 2012

Revenirea tandemului Federer – Nadal în Consiliul Jucătorilor este una surprinzătoare, având în vedere declarațiile pe care cei doi le făceau în momentul în care părăseau acest for.

Federer părăsea Consiliul în 2014, după ce începând cu 2008 fusese președintele acestuia, anunțând că este mulțumit de ceea ce a realizat, dar lăsând să se înțeleagă că și-a dedicat suficient de mult timp și energie acestui proiect. Nadal renunțase încă din 2012, după ce unul dintre proiectele în care investise mult – transformarea clasamentului ATP într-o ierarhie pe doi ani în loc de un an – fusese respins. Ibericul declara: „simt că nu pot face diferența așa cum mi-aș dori, iar energia necesară pentru a fi parte din Consiliu este prea mare, iar eu am acum multe probleme”.

În acest moment, Federer, Nadal și Melzer completează un Consiliu al Jucătorilor din care mai fac parte și alți veterani ai circuitului ATP: Kevin Anderson, John Isner și Novak Djokovic – în funcția de președinte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare