EXCLUSIV | Cine e Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep. „Puțini știu asta”. Dezvăluiri impresionate, pentru ProSport, făcute de un specialist în tenis

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Cine e Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Chican, jurnalist TVR, una dintre cele mai autorizate voci din tenisul românesc, cu aproape 30 de ani de carieră în jurnalism, a explicat la ProSport LIVE care e meritul lui Daniel Dobre în performanța recentă, titlul de la Wimbledon, primul pentru un român la simplu. Ilie Năstase a jucat finale la All England Club în 1972 și 1976, dar a cedat în fața americanului Stan Smith, respectiv în fața suedezului Bjorn Borg.

„Aș spune că după Tomai Firicel, Daniel Dobre este singurul antrenor român cu care Halep discută tehnic și tactic un meci, un antrenament, o competiție. Nu uitați că în 2014 l-a luat pe Daniel Dobre în Singapore la Turneul Campioanelor. Am stat de vorbă cu amândoi acolo, atât cu Simona, cât și cu Daniel Dobre și el ne-a spus chiar înainte de meciul cu Serena Williams cum trebuie să joace, exact același tipar tactic pe care Ion Țiriac i l-a spus Simonei înainte de finala de la Wimbledon.

95%, aceste merite aparțin lui Daniel Dobre. A renunțat la familie, a renunțat la confortul de a sta în țară, de a câștiga mai mulți bani, stând aici, dând ore cu juniorii de la Voinicelul.

Are o școală în spate, puțini știu că a plecat în Turcia realizând că nu poate reuși ca jucător de tenis profesionist și după aceea a ajuns să lucreze cu Gunther Bosch. Mai întâi în Austria și apoi în Germania. Nimeni altcineva nu l-a descoperit pe Boris Becker decât Gunther Bosch. S-a dus la Ion Țiriac la Montecarlo, Ion Țiriac l-a aruncat pe fereastră. A intrat pe fereastră, din nou, Gunther Bosch cu Becker, l-a aruncat pe coșul casei. Gunther Bosch i-a convins mai întâi pe părinții lui Becker să-l accepte ca manager pe Ion Țiriac. Nu vreau să reproduc cuvintele spuse de părinții lui. Pe mâna lui Țiriac, Becker a devenit cel mai mare jucător din istoria Germaniei, a scris istorie în tenis”, a spus Chican, la ProSport LIVE.

În timpul turneului de la Roland Garros, Daniel Dobre a atras atenția suflării tenisului mondial.

Gazda The Tennis Podcast, Catherine Whitaker, a făcut, la finalul zilei a 12-a a turneului de la Roland Garros 2019, o mărturisire incredibilă despre felul în care Simona Halep a abordat sezonul pe zgură 2019, sub comanda lui Daniel Dobre.

„Este un pic amuzant. Am vorbit cu Daniel Dobre în urmă cu câteva zile și îmi spunea că obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului de la Roland Garros, ci Wimbledon-ul. A sunat ca Federer: văd acest sezon pe zgură drept o pregătire pentru iarbă. Cred că jocul ei se potrivește perfect pe zgură și reezultatele ei de până acum pe iarbă nu au fost dintre cele mai bune. Mi s-a părut incredibil la momentul respectiv, dar destul de interesant”, a relatat experimentata jurnalistă.

Partenerul său de dialog s-a arătat siderat: „cum ar putea fi iarba suprafața ei favorită? Oare lipsa apetitului pentru a face lovituri câștigătoare și serviciul ei vanilat nu face lucrul ăsta imposibil?„.

Whitaker a povestit mai departe ce a discutat cu Daniel Dobre: „A vorbit despre faptul că Simona are un avantaj prin faptul că are un centru de greutate jos, picioarele puternice și abilitatea de a lovi mingile joase. Poate cu Dobre, Simona va juca mult mai agresiv la Wimbledon îân acest an…”.

 


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…