Martina Navratilova, elogii și un sfat prețios pentru Simona Halep: „E una dintre favoritele la locul 1, dar trebuie să facă asta”

Martina Navratilova (62 de ani), câștigătoare de 18 titluri de Mare Șlem, dintre care nouă obținute la Wimbledon, a publicat un editorial pe site-ul WTA în care a elogiat triumful Simonei Halep la All England Club și i-a oferit câteva sfaturi prețioase româncei.
Martina Navratilova, elogii și un sfat prețios pentru Simona Halep: "E una dintre favoritele la locul 1, dar trebuie să facă asta"

Martina Navratilova (62 de ani), câștigătoare de 18 titluri de Mare Șlem, dintre care nouă obținute la Wimbledon, a publicat un editorial pe site-ul WTA în care a elogiat triumful Simonei Halep la All England Club și i-a oferit câteva sfaturi prețioase româncei.

Fosta mare tenismenă crede că titlul cucerit la Wimbledon îi va oferi Simonei un moral extraordinar pentru restul carierei. De asemenea, Navratilova crede că Halep este una dintre favoritele la obținerea locului 1 mondial la finalul anului, însă totul depinde de româncă, care trebuie să își mențină aceeași mentalitate ca în finala cu Serena Williams, scor 6-2, 6-2, încheiată după doar 55 de minute.

„Acest tenis aproape perfect din finala de la Wimbledon se poate dovedi a fi un eveniment care să îi schimbe cariera Simonei Halep și mai mult față de primul titlu de Mare Șlem, obținut anul trecut, la Roland Garros. Modul în care a jucat împotriva Serenei Williams ar trebui să îi ofere Simonei foarte multă încredere. Nu doar pentru perioada turneelor următoare, din America de Nord, care vor culmina cu US Open, ci pentru restul carierei sale”, a scris Navratilova.

Ulterior, fosta sportivă, născută la Praga, a explicat și ce trebuie să facă Halep pentru a menține aceste rezultate.

„Faptul că a câștigat finala de la Wimbledon în mai puțin de o oră și că a pierdut doar patru game-uri cu Serena ar trebui să o facă pe Simona să realizeze că este pe drumul cel bun în ceea ce privește gestionarea emoțiilor și a atitudinii sale.

Dacă vrea să continue în acest mod, trebuie să facă același lucru ca pe Arena Centrală, contra Serenei. Simplu, nu? Nu, bineînțeles, dar Simona nu trebuie să facă nimic diferit. Ea trebuie să aibă acum mai multă încredere în ea în toate meciurile. Este una dintre favoritele la locul 1 mondial la finalul anului”, a mai scris Navratilova.

Simona Halep a cucerit, pe 13 iulie 2019, titltul la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2, într-o partidă care a durat doar 55 de minute. A fost al doilea titlu de Mare Șlem obținut de constănțeancă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania