EXCLUSIV | Vrei să-ți duci copilul la tenis și să ajungă precum Halep? Trebuie să muncești câteva vieți înainte. Suma fabuloasă pe care au plătit-o părinții sportivilor români ajunși în prim-plan

EXCLUSIV | Vrei să-ți duci copilul la tenis și să ajungă precum Halep? Trebuie să muncești câteva vieți înainte. Suma fabuloasă pe care au plătit-o părinții sportivilor români ajunși în prim-plan
Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor în mare parte grație victoriei de la Wimbledon 2019.

Performanța Simonei Halep de la Wimbledon îi face pe părinți să se gândescă la faptul că și copii lor pot ajunge la fel de sus în sport. Doar că, în tenis, costurile sunt extrem de mari pe timpul junioratului. Echipament scump, plata antrenorilor, medici, deplasări ș.a.m.d.. Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, Dumitru Hărădău a vorbit despre ce presupune mai exact performanța.

Înainte să ajungă să joace în turnee ATP sau WTA din care să câștige bani, tenismenii și părinții fac eforturi uriașe pentru a vedea dacă se pot întrece cu idolii lor. Toată încercarea sare serios de 200.000 de euro, după cum a menționat Dumitru Hărădău. „Oamenii n-au înțeles cât de importantă e competiția (n.r. referitor la turneele din România). Mergea, Tecău, Copil, Halep, Sorana, Begu, Niculescu, nimeni n-a avut bani. Când vrei să faci tranziția, în primii trei ani, de la juniori la seniori, ai nevoie de vreo 220.000 de euro. Nenorocirea e că atunci când ai un antrenor de talia lui Cahill, care are 1 – 1,5 milioane de euro pe an, ce faci? Cum poți să-l aduci?

Noi n-am avut un sistem care funcționează în utimii 30 de ani. Trebuia un minister puternic, o federație puternică. N-ai cluburi, cum să-l dezvolți? Atunci, formezi jucătorii ăștia. Specialiștii trebuie să se regăsească într-un club. Copiii trebuie să meargă la școală, să fie educați, îmbrăcați”, a declarat Dumitru Hărădău la ProSport Live.

Simona Halep a încasat, de pe urma turneului Wimbledon 2019, 2.9 milioane de dolari. Următoarele cele mai importante premii în bani, pe care le-a câștigat de-a lungul carierei, sunt cele de la Roland Garros 2018 (câștigătoare – 2.5 milioane de dolari), Australian Open 2018 (finalistă – 1.5 milioane de dolari), Roland Garros 2017(finalistă – 1.1 milioane de dolari) și Madrid 2017 (câștigătoare – 1.1 milioane de dolari).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania