Frații Jaadi au luat „foc” când Prunea i-a anunțat că vor fi dați afară de la Dinamo: „Există o singură variantă! I-am zis că nici eu, nici fratele meu nu avem contracte cu Luana”

Frații Jaadi au luat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamoviștii vor să se despartă de jucătorii aduși de Rednic, printre care sunt și frații Jaadi. Dar, Reda, a anunțat acum în ce condiții va pleca de la roș-albi. Noul manager general al clubului, Florin Prunea, le-a dat vestea că vor pleca de la formația ce a încheiat sezonul pe locul nouă în play-out-ul Ligii 1 Betano.

„Este o prostie ce a apărut în presă că o să-mi reziliez contractul. Nu voi pleca nicăieri. Până astăzi m-am antrenat normal. Noul director, Florin Prunea, m-a chemat pe mine și pe Nabil și ne-a spus: ‘Acum avem o nouă strategie, un nou antrenor, noi nu mai vrem niciun jucător al lui Rednic la Dinamo și nu ne vom mai baza pe voi’.

Eu i-am spus că asta este o glumă. Eu nu sunt jucătorul lui Rednic, sunt jucătorul lui Dinamo pentru încă doi ani! Nici eu, nici fratele meu, nu avem contracte cu Luana (n.red. – fiica lui Mircea Rednic)”, a spus Reda Jaadi, conform doardinamo.ro.

Singura variantă prin care ar pleca e ca șefii să-i achite integral salariul, inclusiv lui Nabil. „Vreau să stau în România, la Dinamo! M-am acomodat aici, îmi place echipa, suporterii, orașul, Nu voi pleca! Dar nu depinde doar de mine. Atât eu, cât și fratele meu, mai avem contract doi ani de zile. Nu am primit nicio hârtie de reziliere.

Dacă vor să ne dea afară există o singură variantă: ‘să ne dea salariile până la finalul contractului. Și plecăm acasă’. Dar noi vrem să rămânem aici, să dăm totul pentru Dinamo și pentru suporterii acestui club. Noi nu suntem fotbaliștii nimănui! Suntem fotbaliștii lui Dinamo”, a declarat Reda Jaadi.

„Eu am venit gratis la Dinamo. Am luat un singur salariu. Am plătit transferul lui Reda, eu am dat primii 25.000 de euro. Am împrumutat și clubul”, a spus Mircea Rednic. După demiterea antrenorului, unii ca Simon Zenke, Alexandre Christovao, Damien Dussaut, Elvis Kabashi, Facundo Mallo, Ziggy Gordon și  Parfait Mandanda.

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…