Rafael Nadal va avea statuie la Roland Garros! Spaniolul, câștigător de 12 ori la Paris, răsplătit așa cum se cuvine de organizatori

Rafael Nadal (33 de ani) a ajuns la 12 titluri câștigate la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, iar tenismenul spaniol va fi răsplătit de organizatorii întrecerii de la Paris.
Rafael Nadal va avea statuie la Roland Garros! Spaniolul, câștigător de 12 ori la Paris, răsplătit așa cum se cuvine de organizatori

Rafael Nadal (33 de ani) a ajuns la 12 titluri câștigate la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, iar tenismenul spaniol va fi răsplătit de organizatorii întrecerii de la Paris.

Potrivit WeLoveTennis, o statuie în mărime naturală a lui Nadal va fi expusă în interiorul complexului de la Roland Garros începând cu ediția următoare. Deși tenismenul ar fi dorit inițial să apară în statuie ridicând trofeul, cele două părți s-au decis să-l afișeze pe Rafael Nadal în acțiune, în timpul unui punct. De asemenea, tot în complex ar urma să apară și o statuie a lui Roland Garros, fostul aviator francez de la care provine numele turneului.

Rafael Nadal (2 ATP) a cucerit ediția din acest an Roland Garros după ce s-a impus în finală împotriva austriactului Dominic Thiem (4 ATP), scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Astfel, spaniolul a ajuns la 12 titluri pe zgura pariziană, cele mai multe din istorie pentru un singur tenismen.

Statuile care ar urma să apară nu vor fi singurele modificări din 2020. Arena Philippe Chatrier va beneficia și ea de un acoperiș retractacbil, care să evite problemele organizatorilor în momentele în care plouă, așa cum s-a întâmplat la ediția din acest an.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania