Lucie Safarova s-a retras din tenis. VIDEO | Mesajul pe care Simona Halep i l-a transmis cehoaicei

Redactor:
Andrei Pal
Lucie Safarova s-a retras din tenis. VIDEO | Mesajul pe care Simona Halep i l-a transmis cehoaicei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucie Safarova (32 de ani) și-a anunțat, miercuri, retragerea din tenis, la capătul partidei din primul tur al turneului de duble de la Roland Garros.

Cehoaica a făcut pereche cu Dominika Cibulkova, însă cele două au pierdut în fața cuplului Sofia Kenin/Andrea Petkovic, scor 4-6, 0-6. A fost ultimul meci din carieră pentru Safarova, care încheie cu un palmares excelent – 7 titluri WTA la simplu, 15 la dublu, dintre care cinci au venit la turnee de Grand Slam – Australian Open (2015, 2017), Roland Garros (2015, 2017) și US Open (2016).

Cea mai bună clasare la simpu a obținut-o în septembrie 2015, când a ocupat locul 5, iar la dublu a fost lider mondial timp de șase săptămâni, în 2017. La simplu, Safarova a fost aproape de câștigarea unui Grand Slam în 2015, însă a pierdut finala de la Roland Garros în fața Serenei Williams, scor 3-6, 7-6 (2), De asemenea, Safarova a făcut parte din echipa Cehiei, care a câștigat de șase ori Fed Cup în ultimul deceniu.
„Tenisul mi-a oferit foarte multe. M-a disciplinat, m-a învățat să muncesc din greu și sunt niște emoții pe care nu le poți avea în afara terenului. Sentimentul bucuriei de la un Grand Slam sau de la Jocurile Olimpice sunt minunate! Sunt norocoasă că am putut să călătoresc în toată lumea și să îmi îndeplinesc atât de multe dorințe. Am foarte multe amintiri plăcute și sunt mândră de cariera mea. E un loc special aici, la Paris, să îmi iau rămas bun, dar sunt sigură că voi rămâne conectată la acest sport uriaș”, a declarat Lucie Safarova, potrivit site-ului WTA.
Simona Halep (3 WTA) a făcut parte din grupul de mari tenismene care i-au transmis mesaje lui Safarova la momentul retragerii: „Hei, Lucie! Sunt tristă că te retragi, dar îți doresc toate cele bune. A fost minunat să te întâlnesc în circuit. Fii fericită!”
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…