Roland Garros 2019. Cine este Ajla Tomljanovic, adversara Simonei Halep din turul 1: gluma care a făcut-o să își schimbe naționalitatea în șase luni, operația la umăr și îmblânzirea lui Kyrgios

Cine este Ajla Tomljanovic, prima adversară a Simonei Halep la Roland Garros: o luptătoare și o femeie care l-a făcut pe Kyrgios să lupte
Roland Garros 2019. Cine este Ajla Tomljanovic, adversara Simonei Halep din turul 1: gluma care a făcut-o să își schimbe naționalitatea în șase luni, operația la umăr și îmblânzirea lui Kyrgios

Simona Halep deschide cursa de apărare a trofeului de la Roland Garros cu un duel împotriva australiencei Ajla Tomljanovic (26 ani, locul 47 mondial). Din 2006 până în prezent, campioanele în exercițiu au ajuns cu regularitate cel puțin până în faza optimilor, au jucat cinci finale și nu au pierdut decât o singură dată în primul tur (Jelena Ostapenko, în 2018), o dată în turul doi (Serena Williams, în 2012) și o dată în turul trei (Svetlana Kuznetsova, în 2010).

Cine este Ajla Tomljanovic, prima adversară a Simonei Halep la Roland Garros: o luptătoare și o femeie care l-a făcut pe Kyrgios să lupte

Ajla Tomljanovic s-a născut pe 7 mai 1993, pe o dată cu semnificație în sportul românesc.

Ascensiunea Ajliei s-a produs în 2013, an în care a terminat în premieră în Top 100. În același timp, în taină, sportiva care de la 13 ani uitase prtactic de agrebul natal, antrenându-se exclusiv în Florida, pregătea o mutare surprinzătoare către Australia. Schimbarea a fost facilitată, în mare parte, de doi oameni: David Taylor, colaborator apropiat al Samanthei Stosur și al Aliciei Molik, plus Max Eisenbud, un agent de top al IMG, care a lucrat cu Maria Șarapova și Na Li. Eisenbud a intermediat o întâlnire ca un trial între antrenor și tânăra speranță, în vârstă de doar 20 de ani, iar lucrurile s-au legat natural. Dintr-o glumă – ce-ar fi ca ea să concureze pentru Australia, în condițiile în care Federația Croată nu avea banii necesari pentru a o susține, s-a înfiripat ideea de a schimba naționalitatea. În șase luni, Ajla era deja a Australiei. Au urmat alți doi ani în Top 100.

Filmul de Hollywood s-a rupt pentru Alja la început de 2016, când, după Australian Open, a fost nevoită să se opereze la umăr. Clasamentul său s-a prăbușit, Tomljanovic fiind nevoită să reconstruiască de la poziția 930 WTA. A ratat cinci din următoarele șase turnee de mare Șlem programate și abia în 2018 a revenit în circuit cu probgram complet, reușind o singură dată să câștige meci pe main draw (US Open 2018).

Roland Garros-ul este, însă, turneul de Grand Slam la care reprezentanta Australiei și-a stabilit reperul carierei, cu o prezență în optimi, în 2014, an în care Simona juca prima sa finală la Paris. Câteva luni, înainte de a primi pe repede-înainte cetățeania, Ajla a jucat în WTA pentru Croația și pentru Australia în Grand Slam-uri.

4-6, 6-3, 6-3 este scorul victoriei Simonei Halep în singurul meci direct disputat până acum (Cincinnati 2018)

Pe plan personal, Ajla Tomljanovic este frumoasa care l-a îmblânzit pe Kyrgios. În 2015, cei doi au început o relație, însă cei doi au ținut-o din despărțire în împăcare și tot așa. După ce Nick a fost surprins petrecând cu o hoardă întreagă de domnișoare. Tomljanovic anunța că nu mai vrea să aibă nimic de a face cu Kyrgios. Cu toate acestea, Kyrgios se pare că nu a uitat-o pe Ajla, a insistat, a recucerit-o, iar în 2018 spunea chiar că este aproape să o ceară în căsătorie pe Ajla, iar la începutul anului, după ce fosta sa iubită a pierdut finala de la Hua Hin în fața Yastermskăi, australianul a atacat-o violent pe tânăra reprezentantă a Ucrainei, pentru lipsă de fair-play și abuz de pauze medicale.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania