Pliskova a câștigat turneul de la Roma. Karolina o depășește pe Simona Halep în clasamentul mondial, dar și pe lista pentru Roland Garros

Karolina Pliskova îi calcă pe urme Reginei Marsikova, campioană la Roma în 1978 pentru Cehoslovacia, după o finală cu Virginia Ruzici.
Pliskova a câștigat turneul de la Roma. Karolina o depășește pe Simona Halep în clasamentul mondial, dar și pe lista pentru Roland Garros

Karolina Pliskova a câștigat, duminică, finala turneului de la Roma, 6-3, 6-4 în fața Johannei Konta, într-o oră și 25 de minute. Reprezentanta Cehiei, aflată la al doilea titlu stagional (victorie și la Brisbane, pe hard) și la al 13-lea al carierei, va urcal, luni, cinci poziții în clasamentul mondial, de pe locul 7 pe 2 WTA, coborând-o pe Simona Halep pe poziția a 3-a.

În aceste condiții, lista capilor de serie pentru Roland Garros va arăta astfel: 1 – Naomi Osaka, 2 – Karolina Pliskova, 3 – Simona Halep, 4 – Kiki Bertens.

Pliskova a jucat excelent în start de meci, lăsându-și adversara fără replică, cu doar trei puncte în primele trei game-uri. Cu o evoluție stelară la serviciu (86% frecvența primei mingi și 75% eficiență pe ambele servicii), eleva Conchitei Martinez a ținut-o la distanță pe Konta în drumul spre o victorie clară în manșa inaugurală. Singurele emoții au venit la 5-3, când Konta a avut o unică minge de break. Jocul extrem de ferm al cehoaicei a triumfat însă, Pliskova încheind cele 36 de minute ale primului set cu doar 5 greșeli neforțate, 7 mai puține decât a reținut statistica în dreptul Johannei.

Chiar dacă Johanna Konta a venit mai aproape de Pliskova în setul doi, păstrând echilibrul până la 3-3, finalista din 2016 de la US Open a accelerat din nou în game-ul șapte al actului doi, fructificând a patra minge de break la capătul celui mai disputat joc al finalei.

Mai eficientă și cu scurta, dar și în a replica după ruperile de ritm a adversarei, Pliskova a gestionat cu maturitate game-ul opt, trecând cu bine testul a două egalități, pentru a se desprinde la 6-3, 5-3, iar o nouă evoluție îngrijită pe lansare, alimentată de servicii pe tușă, au propulsat-o spre cel mai important titlu al carierei pe zuprafața cărămizie.

  • Karolina Pliskova îi calcă pe urme Reginei Marsikova, campioană la Roma în 1978 pentru Cehoslovacia, după o finală cu Virginia Ruzici.
  • Johanna Konta va fi și ea pe lista capilor de serie pentru Roland Garros, ea având asigurată revenirea în Top 30 de luni.

 

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania