Simona Halep, gata să „atace” zgura. Prima țintă a fostului lider mondial, unde se simte ca acasă și ce planuri are: „Vreau să joc finala”

Simona Halep, gata să
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep revine pe zgură. Fostul lider mondial a luat o scurtă pauză după ce echipa României a fost eliminată de cea a Franței în semifinalele Fed Cup și a renunțat să partice la turneul de la Stuttgart.

Acum, numărul 3 WTA este pregătită să revină pe terenul de tenis și să câștige meciuri. Prima competiție la care va participa este cea de la Madrid, acolo unde a plecat în dimineața zilei de miercuri, 1 mai.

Mă simt bine, m-am antrenat foarte bine după Fed Cup. Cred că sunt pregătită pentru sezonul de zgură. E cea mai bună parte a anului pentru mine, sper să fie și anul ăsta la fel. De sărbători, am stat cu familia, mi-am încărcat bateriile.

La Madrid mă simt ca acasă, îmi e foarte bine acolo. Abia aștept să merg și la Roland Garros! Terenul de la Madrid e foarte bun, mă avantajează, o să vină mulți prieteni să mă susțină„, a spus Simona Halep, înainte de plecarea spre Madrid.

Simona Halep nu este singura tenismenă din România care va participa la turneul din Spania. Irina Begu, Alexandra Dulgheru și Sorana Cîrstea vor lua și ele startul la Madrid.

Doamne Ajută, cred că este cel mai bun lucru pentru țara noastră, tenisul românesc, să fim cât mai multe în turneu spre final, îmi doresc tare mult pentru toată lumea și să fim bine, asta contează.

Mi-a plăcut tare mult de fiecare dată să joc la Madrid, terenul este foarte bun, vin mulți prieteni să mă susțină și este un loc special, de aceea am și jucat bine în trecut„, a mai spus Halep, care va continua sezonul de zgură cu turneele de la Roma și cel de Grand Slam, Roland Garros:

Sper și la Roma să joc finala, dacă se poate. E un sezon greu, nu vreau să spun nimic dinainte„.

Turneul de la Madrid se va desfășura în perioada 4-11 mai.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×