Când a trecut timpul, Sorana? Sfertfinalista de la Roland Garros a ajuns la 29 de ani. Unde și-a petrecut ziua de naștere, pe ce loc se clasează în WTA și cu cine se duelează la Samsung Open | FOTO

Când a trecut timpul, Sorana? Sfertfinalista de la Roland Garros a ajuns la 29 de ani. Unde și-a petrecut ziua de naștere, pe ce loc se clasează în WTA și cu cine se duelează la Samsung Open | FOTO

Sorana Cîrstea a polarizat atenția fanilor tenisului în ultimii 10 ani.

Cu un debut în forță la finele anilor 2000, jucătoarea din Târgoviște a ajuns în 2009 până în sferturile turneului de la Roland Garros, unde a fost eliminată de australianca Samantha Stosur. Pregătită la un moment dat într-un program adidas – partenerul tehnic de la acea vreme -, Sori s-a antrenat chiar cu duo-ul celebru Andre Agassi – Steffi Graff. Eforturile păriniților care-i construiseră un teren de tenis în curtea casei din Târgoviște își vedeau astfel rezultatele, iar fata adulată de toți fanii din România atingea poziția 21 WTA pe 12 august 2013.

Sorana a împlinit azi 29 de ani și își continuă cariera încercând să pătrundă din nou în elită. Ajunsă pe locul 105 WTA, jucătoarea care se pregătește la Academia Kim Clilsters va juca mâine, în debutul sezonului de zgură, la Samsung Open din Lugano, contra Monei Barthel din Germania. Iar nivelul de energie Sorana și l-a ridicat în Como, unde și-a petrecut, alături de apropiați, ziua de naștere.

Sorana rămâne cu un titlul WTA la simpul (Tașkent 2008),  un vis – pătrunderea în TOP 10 WTA – și cu carisma care a transformat-o într-una dintre cele mai populare jucătoare din circuit.

  • 5 milioane de dolari a strâns din tenis Sorana
  • 422-316 e raportul victorii-înfrângeri în circuit
  • 39-41 e raportul victorii-înfrângeri în meciurile de la cele patru turnee de Mare Șlem

ATUNCI ȘI ACUM Sorana, alături de părinții săi, Liliana și Mihai Cîrstea, foto sus. Sorana, ieri, înainte de a împlin 29 de ani, foto jos.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

sabato 🇮🇹

A post shared by Sorana Cirstea (@soranacirstea) on

Apr 6, 2019 at 2:16am PDT

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

let the clay court season begin…first stop #Lugano🇨🇭 @nbtennis @yonex_com

A post shared by Sorana Cirstea (@soranacirstea) on

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania