INDIAN WELLS, tragerea la sorți | Halep, Buzărnescu și Begu și-au aflat adversarele: Simona are culoar, „Miki” se pregătește pentru dueluri cu repetiție, iar Irina deschide cu un derby

INDIAN WELLS, tragerea la sorți | Halep, Buzărnescu și Begu și-au aflat adversarele: Simona are culoar,
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Toate cele trei reprezentante ale României direct acceptate pe tabloul principal de la Indian Wells au fost trimise la tragerea la sorți de luni noapte pe jumătatea a doua de tablou.

Irina Begu are parte de un derby în primul tur, cu una dintre cele mai în formă jucătoare de tenis ale circuitului – Bianca Andreescu, jucătoarea de origine română care a adunat deja 21 de victorii în 24 de partide disputate în 2019 și care a făcut un salt impresionant în clasament, de pe locul 107 la începutul anului, până pe 60. Învingătoarea acestui meci are asigurat un duel în turul doi cu Dominika Cibulkova, a 32-a favorită a turneului, în turul trei conturându-se un potențial duel cu americanca Sloane Stephens.

Simona Halep are parte de un culoar avantajos, evitând cele mai importante nume: a doua favorită a tabloului ar putea deschide ediția 2019 a turneului de la Indian Wells cu un duel ca o continuare a partidei de Fed Cup cu Cehia, împotriva Barborei Strycova (50 WTA) – absentă la meciul de la Ostrava. A treia jucătoare a lumii în proba de dublu trebuie să treacă însă în primă fază de o jucătoare venită din calificări. Constănțeanca are 4-0 în circuit împotriva Strycovei. Traseul Simonei se conturează astfel:

  • primul tur: liber
  • turul 2: Barbora Strycova
  • turul 3: Aliaksandra Sasnovich (cap de serie 31)
  • optimi: Daria Kasatkina (cap de serie 14) / Jelena Ostapenko (cap de serie 22)
  • sferturi: Elina Svitolina (cap de serie 6) / Mihaela Buzărnescu (cap de serie 29) / Ashleigh Barty (cap de serie 12)
  • semifinale: Sloane Stephens (cap de serie 4) / Kiki Bertens (cap de serie 7) / Serena Williams (cap de serie 10)
  • finală: Naomi Osaka (cap de serie 1) / Petra Kvitova (cap de serie 3) / Karolina Pliskova (cap de serie 5) / Angelique Kerber (cap de serie 8)

Mihaela Buzărnescu a poposit pe sfertul Simonei Halep și ar putea deschide cu un nou duel împotriva celei care, în urmă cu o săptămână, obținea prima și singura sa victorie pe 2019 – Daria Gavrilova (53 WTA). Sportiva din Australia trebuie să treacă mai întâi de tânăra de 18 ani, Dayana Yastremska. În turul trei, „Miki” ar putea fi implicată într-un duel cu multă încărcătură emoțională, împotriva Elinei Svitolina, cea în fața căreia a avut teribilul ghinion cu accidentarea la gleznă, în august anul trecut, la Montreal, care i-a frânt ascensiunea în circuit, forțând-o să stea pe tușă la US Open. Partea plină a paharului: Svitolina este cea mai puternică jucătoare pe care Buzărnescu a reușit să o domine categoric în 2018, cu 2 victorii de excepție, 2-0 în primele două meciuri directe (2-1 bilanț general, victoria Elinei survenind ca urmare a abandonului Mihaelei în setul decisiv la Rogers Cup).

  • Anna Blinkova a învins-o pe Monica Niculescu în primul tur al calificărilor, scor 7-5, 6-4, într-o oră și 34 de minute de joc.

Cel mai complicat traseu virtual spre trofeu îl are Serena Williams, cea care va juca doar al doilea său turneu pe 2019, după Australian Open. Americanca ar putea da start-joc cu o rejucare a finalei din 2016 de la Indian Wells, contra Victoriei Azarenka, pe care nu a mai înfruntat-o de trei sezoane și în fața căreia a pierdut 4 meciuri din 21 disputate, de fiecare dată în meci pentru trofeu. După Azarenka, Serena ar putea juca un nou derby, cu Garbine Muguruza, optime cu Bertens, sfert cu Stephens, semifinală cu Halep.

Tabloul complet de la Indian Wells, simplu feminin:

ȘTIREA INIȚIALĂ‚:

Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Irina Begu își află traseul virtual spre trofeul de la Indian Wells în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1:00. Capi de serie la turneul din deșertul californian, primele două rachete ale României vor beneficia de un prim tur liber și vor debuta în competiție abia vineri sau sâmbătă (8-9 martie).

Constănțeanca are o nouă șansă de a reveni pe prima poziție WTA, iar tragerea la sorți poate arbitra lupta în  cu Naomi Osaka, Petra Kvitova, Sloane Stephens și Karolina Pliskova (ultimele două având șanse minime – au nevoie de trofeu plus eliminări în primele meciuri ale tuturor adversarelor directe). Mihaela Buzărnescu a reușit, la Acapulco, să obțină o primă victorie în 2019 și are șan sa ca, din postura de cap de serie, să își croiască drum spre fazele superioare, construindu-și astfel adevăratul start de sezon.

Turneul de la Indian Wells are alocate două săptămâni și programează în paralel întreceri în ambele circuite, WTA și ATP (Masters 1000). Similitudinea cu un turneu de Mare Șlem este una evidentă la feminin: finalistele au o zi liberă înaintea meciului de titlu, semifinalele fiind programate vineri, 15 martie, în timp ce finala se joacă duminică, în aceeași zi în care se decide și campionul de la masculin. Jucătorii au program mai aglomerat, pentru că două dintre sferturi, semifinalele și finala ATP se joacă în zile consecutive – vineri, sâmbătă și duminică. Toate detaliiledespre turneul Premier Mandatory de la Indian Wells le găsiți AICI.

Sorana Cîrstea și Monica Niculescu sunt celelalte două reprezentante ale României care încearcă, din calificări, să obțină biletul pentru tabloul principal.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…