Atât de mult a contat înfrângerea cu Simona! Svitolina și un gest nervos pentru care va fi amendată de organizatori. Stere Halep: „Nu trebuie să fie așa!”

Atât de mult a contat înfrângerea cu Simona! Svitolina și un gest nervos pentru care va fi amendată de organizatori. Stere Halep: "Nu trebuie să fie așa!"

Meciul pierdut dramatic în fața Simonei Halep, scor 3-6, 6-3, 4-6, a lăsat urme adânci în mintea Elinei Svitolina (24 de ani). A șaptea jucătoare a lumii nu a mai venit la conferința de presă, urmând să fie amendată de organizatorii qatarezi ai turneului de la Doha: „Nu trebuie să fie atât de supărată, a luat bătaie de la fostul număr 1, nu de la locul 100 sau 300”, a declarat Stere Halep, tatăl Simonei, când a auzit de gestul făcut de rivala fiicei sale.

6-1, 6-1 la Toronto 2017, 6-3, 6-4 la Turneul Campioanelor 2017 și 6-0, 6-4 la Roma 2018. Acestea erau rezultatele care-i dădeau mare încredere Elinei că va reuși să o învingă pe Simona pentru a patra oară la rând, iar ucraineanca a fost foarte aproape. A revenit de la 0-1 la seturi, a condus cu 4-1 și minge de 5-1, dar, de acolo, filmul s-a rupt definitiv. Înfrângerea a venit grație unui joc stelar al Simonei, iar acceptarea ei e cât se poate dificilă într-un astfel de moment.

Nervoasă că a pierdut un meci pe care l-a avut în mână, Svitolina nu s-a mai deranjat să apară la conferința de presă pe care trebuia să o susțină în mod tradițional, făcându-i loc Simonei Halep în fața jurnaliștilor. Un gest care vorbește de la sine despre cum a digerat a patra înfrângere în opt meciuri contra lui Halep și unul pentru care organizatorii o vor amenda.

Svitolina nu-i „iubește” pe ziariști

Pentru ucraineanca de pe locul al șaptelea al ierarhiei mondiale absența din fața reprezentanților mass-media nu e chiar o noutate. Anul trecut, la US Open, Svitolina a intrat într-un scandal imens după ce a refuzat să stea de vorbă cu un jurnalist rus, imediat după ce a învins-o pe Saschia Vickery, scor 6-1, 6-2, și s-a calificat în turul al doilea de la Flushing Meadows. Atunci, presa internațională a reacționat imediat și nu a ezitat să pună acțiunile Elinei pe seama conflictului deschis dintre Federația Rusă și Ucraina.

Halep – Svitolina, egalitate în meciurile directe

Odată cu succesul nemaipomenit din penultimul act de la Doha, Simona a obținut atât calificarea în a doua finală a carierei la competiția qatareză, cât și „ruperea” unei serii negative în fața adversarei. La finalul meciului, Halep a recunoscut cât a fost de important pentru ea succesul în fața Elinei pentru a stopa seria de înfrângeri, dar și pentru a egala scorul la meciurile directe. Acum este 4-4, iar detaliul interesant e că cele două s-au întâlnit doar la turnee importante (Turneul Campioanelor, Fed Cup, Roma, Roland Garros, Toronto și Doha).

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]