Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Highway 61 | Simona Halep a întrecut două nume uriașe în topul celor mai multe săptămâni consecutive în fruntea WTA: „2018, ai fost extraordinar cu mine! 2019, abia aștept să ne întâlnim”

Highway 61 | Simona Halep a întrecut două nume uriașe în topul celor mai multe săptămâni consecutive în fruntea WTA: „2018, ai fost extraordinar cu mine! 2019, abia aștept să ne întâlnim”

Simona Halep a început săptămâna cu numărul 61 pe prima poziție WTA.
Highway 61 | Simona Halep a întrecut două nume uriașe în topul celor mai multe săptămâni consecutive în fruntea WTA: "2018, ai fost extraordinar cu mine! 2019, abia aștept să ne întâlnim"

Simona Halep urcă, încet-încet, în topurile celor mai autoritari lideri din tenisul feminin. Luni, în ultima zi a lui 2018, constănțeanca a început săptămâna cu numărul 61 pe prima poziție WTA, a 45-a consecutivă.

Dacă la totalul săptămânilor adunate ca jucătoare numărul unu a lumii Simona mai are nevoie de încă zece săptămâni pentru a o egala pe daneza Caroline Wozniacki, care o precede în top 10, pe poziția a 9-a, Halep a reușit să avanseze o poziție în clasamentul celor mai multe săptămâni consecutive adunate pe prima poziție, depășindu-le pe Lindsay Davenport (SUA, 3 titluri de Mare Șlem câștigate) și Justine Henin (Belgia, 7 titluri de Mare Șlem în palmares, care punctează de două ori în acest top, o dată pe locul 13 – cu 61 de săptămâni consecutive pe prima poziție și apoi pe 18 – cu 44 de săptămâni).

Românca în vârstă de 27 de ani a revenit pe locul 1 WTA pe 26 februarie 2018, iar acum se află pe locul 17 în topul celor mai lungi domnii. Simona Halep are garantată prezența pe prima poziție pentru încă cel puțin patru săptămâni, adică până la terminarea turneului de la Australian Open, astfel încât ea va urca mai departe, în Top 15 cele mai multe săptămâni consecutive pe locul 1 WTA, la egalitate cu a treia cea mai lungă domnie a Serenei Williams și cu recordul personal al danezei Caroline Wozniacki.

Simona Halep are un avans de 1046 de puncte în clasamentul mondial, în acest moment, în fața principalei urmăritoare, Angelique Kerber. Ambele vor juca săptămâna viitoare la Sydney, turneu de categorie International care acordă 280 de puncte WTA campioanei. Simona a decis să își prelungească cu o săptămână intersezonul, în timp ce Kerber joacă în primele zile ale anului la Cupa Hopman, care nu punctează în clasamentul WTA.

De altfel, Simona Halep a postat un mesaj pe Twitter, în care a arătat că 2018 a fost extraordinar, dar are așteptări mari și de la 2019: „2018, ai fost extraordinar cu mine! 2019, abia aștept să ne întâlnim”.

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro