Accidentată, Simona Halep nu s-a lăsat și participă la „Kremlin Cup”. Ce spune Vladimir Putin cu două zile înaintea startului turneului

Ultima competiție de tenis, până la startul Turneului Campioanelor de la Singapore, este "Kremlin Cup", care va debuta luni, 15 octombrie. Cu ocazia acestui turneu, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis un mesaj sportivilor care vor fi prezenți la Moscova.
Accidentată, Simona Halep nu s-a lăsat și participă la "Kremlin Cup". Ce spune Vladimir Putin cu două zile înaintea startului turneului

Ultima competiție de tenis, până la startul Turneului Campioanelor de la Singapore, este „Kremlin Cup”, care va debuta luni, 15 octombrie. Cu ocazia acestui turneu, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis un mesaj sportivilor care vor fi prezenți la Moscova.

Cupa Kremlin este considerată o competiție cu o istorie bogată, la care au participat de-a lungul anilor mai multe jucătoare celebre. Multe jucătoare și-au făcut un nume aici, la Moscova. Aceste competiții tradiționale au contribuit la succesul lor și au reprezentat o etapă importantă în construirea carierei lor„, a spus Putin, într-un comunicat, potrivit Digi Sport.

Astfel, Putin a trimis un mesaj și Simonei Halep, numărul unu mondial, care, în anul 2013, a câștigat nu mai puțin de 6 turnee, dintre care și pe cel din Moscova, acolo unde a surclasat-o în finală pe Samantha Stosur.

Simona a decis pe ultima sută de metri participarea la „Kremlin Cup”. Liderul WTA a făcut un tratament special după ce a aflat că suferă de hernie și își pune toate speranțele că va fi aptă pentru turneul de la Moscova. Turneul „Kremlin Cup” este penultimul din acest an la care va participa Halep. Simona își va afla prima adversară de la Moscova duminică, 14 octombrie, de la ora 13.

„Kremlin Cup” este dotat cu premii totale în valoare de 932.866 de dolari.

Turneul Campioanelor, de la Singapore, va avea loc între 21 și 28 octombrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]