„Fără să jignesc, acesta e adevărul”. Miriuță, contra curentului: ce se întâmplă, de fapt, la Dinamo: „Am fost acolo și pot să confirm”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Miriuță (50 de ani) a experimentat pe propria piele haosul prin care trece Dinamo în ultimii ani, dar nu crede că vina pentru situație îi aparține lui Ionuț Negoiță. Într-un discurs în care i-a luat apărarea patronului de la RIN, fostul antrenor din Ștefan cel Mare s-a poziționat de partea lui Dan Nistor (30 de ani), căpitanul acuzat că a dat startul evenimentelor din ultimele zile.

Deși mulți consideră că sumele investite de Negoiță la Dinamo sunt mult prea mici raportat la pretențiile clubului cu al doilea cel mai bogat palmares din România, Miriuță crede exact contrariul: „Nu îl văd vinovat pe patron. Domnul Negoiță atât poate. Am fost acolo și chiar pot să confirm. Sunt salarii bune, banii sunt la zi. Într-adevăr, s-au adus, fără să jignesc, niște jucători care nu sunt de Dinamo, ăsta e adevărul! Dar acum nu pot să dau vina pe conducere sau jucători. Toți sunt împreună, când merge rău toți suntem de vină”, a declarat tehnicianul, pentru Telekom Sport.

Și, dacă părerea generală e că Dan Nistor are partea lui de vină în îndepărtarea lui Florin Bratu și trimiterea lui Dinamo într-o situație grea, Miriuță nu e nici de această dată de acord: „Eu l-am adus înapoi de la CFR pe Nistor, dar e greu să-ți dai cu părerea dacă nu mai ești în miezul problemei. El și-a făcut treaba bine acolo, nu văd un caz acum. Nu a mai făcut partide bune în ultima perioadă, dar nu el e principalul vinovat pentru ce se întâmplă la Dinamo”, a mai punctat „Tati”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare