Buzărnescu se apără în scandalul în care a fost „atrasă” de Mandy Minella: „Din păcate pentru ea…”. Ce s-a întâmplat, de fapt, la US Open

Buzărnescu se apără în scandalul în care a fost "atrasă" de Mandy Minella: "Din păcate pentru ea...". Ce s-a întâmplat, de fapt, la US Open

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 23 WTA) se apără în scandalul în care a fost implicată de Mandy Minella, jucătoarea din Luxemburg care a acuzat-o că nu s-a retras mai devreme de la US Open pentru a pune mâna pe 27.000 de dolari, echivalentul a jumătate de premiu pentru participarea în turul întâi. A doua cea mai bună tenismenă a României spune că a făcut tot posibilul pentru a juca la Flushing Meadows, dar și că nu a încălcat regulile impuse de ITF și WTA.

„Am văzut aceste declarații. Am fost contactată, Minella mi-a trimis un mesaj. Din păcate pentru ea, eu am respectat toate regulile ITF. Am discutat inclusiv cu președintele ITF, care a făcut aceste reguli. Am discutat și cu cei de la WTA, iar ei m-au încurajat să rămân înscrisă până în ultima clipă la turneu.

Pur și simplu am respectat toate regulile. Inclusiv medicii de la US Open mi-au spus că pot juca dacă vreau, că sunt aptă, am făcut teste, doar că în ziua meciului mi-a fost teamă, nu am vrut să risc”, a declarat Miki, la Antena 1.

Contextul nu e deloc complicat. Mihaela s-a accidentat groaznic în meciul cu Svitolina, de la Montreal, a tras din greu pentru a se recupera și a putea juca la US Open, dar eforturile sale au fost în zadar, chiar dacă a așteptat până cu puțin timp înaintea meciului cu cehoaica Marketa Vondrousova pentru a le comunica organizatorilor decizia sa. Ce rol are Minella în întreaga poveste? Luxemburgheza era a cincea pe lista „alternates (n. red – jucătoare care intră pe tabloul principal dacă alte adversare se retrag)” și, cum alte patru sportive spuseseră deja „pas”, mai avea nevoie de retragerea Mihaelei pentru a prinde main draw-ul. Dar, cum acest lucru nu s-a întâmplat, dezamăgirea lui Mandy și a antrenorului a fost mare. Și are urmări. Pentru Mihaela și pentru WTA!

Pe 6 septembrie, antrenorul lui Mandy Minella a anunțat că el și jucătoarea lui se vor îndrepta împotriva WTA:  „Suntem în contact cu o echipă de avocați din Orlando. Nu este vorba despre domnișoara Buzărnescu, ea a acționat legal, deși din punct de vedere moral lucrurile sunt discutabile. WTA trebuie să-și asume însă responsabilitatea”, a spus Tom Sommer.

Pentru că nu și-a anunțat retragerea de la US Open înainte de startul calificărilor, Buzărnescu s-a ales cu 27.000 de dolari, împărțind 54.000 de dolari cu nemțoaica Mona Barthel, intrată în locul său din postura de lucky-loser.

Lăsată fără șansa de a juca direct pe main draw, Mandy Minella a intrat în calificări, dar a pierdut în turul al doilea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania