Ireal! Naomi Osaka, victimă colaterală, prinsă în cea mai stânjenitoare ceremonie de premiere. Lacrimi pentru campioană, huiduieli de la public. Prima reacție a Serenei Williams

"Bună seara și bine ați venit la ceremonia de premiere". În loc de aplauze, s-au auzit fluierături.
Ireal! Naomi Osaka, victimă colaterală, prinsă în cea mai stânjenitoare ceremonie de premiere. Lacrimi pentru campioană, huiduieli de la public. Prima reacție a Serenei Williams

„Bună seara și bine ați venit la ceremonia de premiere”. În loc de aplauze, s-au auzit fluierături. Naomi Osaka, în premieră câștigătoare a unui titlu de Grand Slam, plângea, strângea din umeri și suferea, în cel mai important moment al carierei.

Ceremonia de premiere de la US Open a fost stânjenitoare pentru tânăra campioană Naomi Osaka. Japoneza a reușit o evoluție de excepție, fiind jucătoarea mai bună, mai agresivă în raliu și mai precisă în duelul cu Serena Williams, ștergând cu buretele imensul avantaj avut, prin prisma experienței și a palmaresului, de americancă. Numărul 19 mondial la startul turneului, Osaka s-a impus cu 6-2, 6-4, într-o oră și 19 minute.

Câștigând doar al doilea trofeu al carierei, după Indian Wells 2018 (turneu Premier Mandatory), Naomi Osaka a fost prinsă în vârtejul emoțiilor negative declanșate de războiul dintre Serena Williams și arbitrul Carlos Ramos. Portughezul a destabilizat finala, acordând avertisment pentru coaching la un gest al lui Patrick Mouratoglou. Francezul a declarat după partidă că sportiva sa nu a văzut acel gest, însă Williams și-a pierdut cumpătul. Alte două avertismente primite pentru ruperea rachetei și atacurile verbale dure ale americancei la adresa arbitrului au dus mai întâi un punct pe penalizare, apoi un game în contul lui Naomi Osaka.

Publicul i-a luat partea americancei, întâmpinând ceremonia de premiere cu huiduieli, în timp ce Osaka încerca să își ascundă lacrimile sub cozoroc și se chircea în hanorac.

Învingătoarea a ajuns să își ceară scuze fanilor, spunându-le „știu că toți țineați cu ea. Îmi pare rău că a trebuit să se termine așa. Dar vă mulțumesc că ați venit să vedeți meciul. A fost visul meu să joc în finala US Open cu Serena Williams„.

După tărăboiul făcut pe teren până la ultimul punct, Serena Williams a încercat să se revanșeze, îmbărbătând-o pe Naomi și transmițând un mesaj fanilor americani. Cu ochii în lacrimi, Serena a luat microfonul și l-a anunțat pe oficialul ceremoniei că nu va respecta logica întrebării: „Ea a jucat bine, este primul ei Grand Slam și știu că ne doream altceva, că strigați pentru mine. Dar, hai să facem acest moment care este cel mai important pentru ea unul special.
Să dăm credit tuturor, acolo unde trebuie dat. Noi… vom trece peste asta, să fim pozitivi! Bravo, Naomi! Fără huiduieli! Mulțumesc echipei mele, mulțumesc tribunei, chiar sunteți cei mai buni din lume! Chiar sper că vom continua să jucăm aici și că voi reveni. Vă mulțumesc din suflet!
„, a fost mesajul Serenei Williams.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania