Reacția Mihaelei Buzărnescu după ce a fost acuzată că a pus mâna dubios pe 27.000 $. Românca a pus-o la punct pe jucătoarea care va intenta proces

Redactor:
Dan Mirea
Reacția Mihaelei Buzărnescu după ce a fost acuzată că a pus mâna dubios pe 27.000 $. Românca a pus-o la punct pe jucătoarea care va intenta proces
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reacția Mihaelei Buzărnescu, la acuzațiile că s-ar fi înscris accidentată la US Open și astfel a pus mâna pe 27.000 de dolari, a venit la mai puțin de 24 de ore după ce Mandy Minella (Luxemburg, 33 de ani, 144 WTA) a anunțat că va da în judecată WTA. 

Luxemburgheza era a cincea pe lista „alternates (n. red – jucătoare care intră pe tabloul principal dacă alte adversare se retrag)” și, cum alte patru sportive spuseseră deja „pas”, mai avea nevoie de retragerea Mihaelei pentru a prinde main draw-ul. Acesta scenariu s-a întâmplat, dar prea târziu, iar Minella a acuzat-o pe Mihaela că ar fi „furat” banii și că va intenta un proces împotriva WTA. 

Vineri, a venit și reacția lui Miki. Sportiva româncă s-a apărat și a îndreptat-o pe Minella către WTA și ITF: „Cred că ar trebui să se adreseze WTA și ITF, pentru că eu am respectat recomandările lor. De la ei vor primi răspunsurile care o vor lămuri asupra situației. Eu mi-am dorit mult să joc la US Open și am făcut eforturi pentru recuperare”, conform DigiSport. 

Pentru că nu și-a anunțat retragerea de la US Open înainte de startul calificărilor, Buzărnescu s-a ales cu 27.000 de dolari, împărțind 54.000 de dolari cu nemțoaica Mona Barthel, intrată în locul său din postura de lucky-loser.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie:
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o…
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
SUA, în stare de șoc. A MURIT la Casa Albă. Medicii au privit neputincioși
SUA, în stare de șoc. A MURIT la Casa Albă. Medicii au privit neputincioși
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…