Ce va face Simona Halep la US Open și care e starea medicală a Mihaelei Buzărnescu: „Se străduiește, a mai trecut prin asta” | UPDATE Azi s-a putut antrena! „Sperăm să fie un semn bun”

Ce va face Simona Halep la US Open și care e starea medicală a Mihaelei Buzărnescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | „Mihaela a fost azi la US Open Și s-a antrenat. Sperăm să fie un semn bun”, se arată pe pagina de facebook WTA România.

La US Open, luni, de la ora 18.00, Simona Halep, liderul WTA, se va confrunta cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA. De altfel, Mihaela Buzărnescu, ar trebui să joace marți în primul tur al ultimului grand slam al anului, contra sportivei din Cehia, Marketa Vondrousova, locul 103 WTA, dar situația medicală a româncei e incertă.

„Este dură tragerea la sorți, dar ăsta este tenisul, nu avem ce face. Va fi încă un turneu cu multe surprize, chiar din primele tururi! Simona a ajuns la un nivel în care uite că se distanțează mereu în clasament, iar presiunea pe care o punem noi, media, nu o mai interesează.

Cu racheta în mână trebuie să-și demonstreze calitatea! Cel mai important este să reușeșeti să-ți exprimi tenisul, nu contează terenul pe care joci”, a spus Sever Dron, fost căpitan nejucător al echipei României de Fed Cup, la Sport Total FM.

Acesta a detaliat și situația Mihaelei Buzărnescu, incertă pentru US Open: „Decizia Mihaelei contează, ea știe ce se întâmplă. Eu am vorbit cu ea zilele astea, a început să meargă, se străduiește, a mai trecut prin asta. Dacă mai mult de 80 la sută poate să joace, cu siguranță va juca! Orice decizie va lua, eu o susțin!”

Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în setul al treilea al partidei cu Elina Svitolina, în al doilea tur al turneului de la Montreal.

Sportiva noastră riscă o amendă uriașă dacă intră pe teren accidentată, în trecut unii tenismeni plătind și 45.000 de dolari. Oricum, „Miki” va anunța marți dacă va putea juca sau nu.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri