Victorie mare pentru Ana Bogdan, la Cincinnati. A răpus o jucătoare din Top 40 WTA

Cincinnati
Victorie mare pentru Ana Bogdan, la Cincinnati. A răpus o jucătoare din Top 40 WTA

Ana Bogdan (82 WTA) s-a calificat aseară pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati, după ce a învins-o pe croata Donna Vekic (37 WTA), scor 6-3, 6-2. Meciul din ultima rundă a calficărilor turnenului cu premii de aproape 3 milioane de dolari a durat o oră și 20 de minute.

Jucătoarea din Sinaia a speculat șansele de break la maximum, până la final, în dreptul său, fiind contabilizate 7 oportunități convertite din 8, față de 2/10, reperul din dreptul croatei. Ana a comis doar trei duble greșei, față de cele opt ale jucătoarei care a început calificărilor din postura de favorită 3.

O altă jucătoare din România prezentă în calificări, Sorana Cîrstea, a ratat accederea pe tabloul principal, după ce a cedat partida cu Ajla Tommljanovic, din Australia.

Favorită principală la Cincinnati este Simona Halep. Ea este direct acceptată în turul al doilea, fază în care ar putea evolua contra Irinei Begu, locul 55 WTA. Begu va juca în turul I împotriva unei sportive venite din calificări,

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania