S-a retras „Burebista” din fotbalul internațional. Are 45 de ani și a apărat un penalty la CM din Rusia

S-a retras "Burebista" din fotbalul internațional. Are 45 de ani și a apărat un penalty la CM din Rusia

Egipteanul Essam El-Hadary (45 de ani), portar la Ismaily, cel mai vârstnic jucător care a evoluat la Cupa Mondială, a anunțat, azi, că se retrage din națională, potrivit BBC. El urmează să joace doar la echipa sa de club, cu care mai are contract până pe 30 iunie 2019.

La 45 de ani și 161 de zile, colegul lui Salah din reprezentativa Faraonilor a stabilit recordul inedit în ultimul meci din Grupa A a turneului din Rusia, 2-1 pentru Arabia Saudită, partidă în care a parat o lovitură de la 11 m, când selecționata sa conducea cu 1-0. La 45 de ani, Essam El-Hadary a devenit cel mai în vârstă jucător care prinde minute la Cupa Mondială. Titularizat contra Arabiei Saudite, într-un meci fără miză pentru Grupa A, goalkeeper-ul a ieșit în evidență în minutul 41, când a apărat penalty-ul executat de Fahad Al Harbi, atacantul saudiților.

„După 22 de ani, 4 luni și 12 zile, am ales cel mai bun moment pentru a-mi agăța mănușile în cui. Sunt foarte mândru că am evoluat în 159 de meciuri pentru țara mea”, a spus Essam, conform sursei citate. În carieră, El Hadary a adunat 159 de selecții și a câștigat de patru ori Cupa Africii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania